pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Marți, 19 septembrie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași împreună cu Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Iași au efectuat 121 de percheziții domiciliare într-o cauză vizând săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat și efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii.

În data de 24.08.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au dispus reținerea pentru 24 de ore a patru inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

La data de 11 august, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Satu Mare, au efectuat o prindere în flagrant delict, urmată de punerea în executare a trei mandate de percheziții domiciliare, unul în localitatea Bolda, respectiv 2 în municipiul Satu Mare, la trei persoane, cu vârste de 58, 34, respectiv 32 de ani, din Satu Mare, bănuite de trafic de droguri de risc, respectiv nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

Sâmbătă, 19 mai, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității  Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Satu Mare, au prins, în flagrant delict, trei bărbați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc.

Pe parcursul zilei de miercuri, 4 mai, au avut loc percheziții în mai multe zone din județul Satu Mare ce au vizat o grupare infracțională specializată în traficul național și internațional de droguri de risc și de mare risc.

Azi, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Satu Mare împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară specializați în combaterea criminalității organizate din Satu Mare au efectuat un număr au efectuat un număr de 11 percheziții domiciliare pe raza județului Satu-Mare (pe raza municipiului Satu Mare și a orașului Negrești Oaș) într-o cauză vizând săvârşirea de către mai mulţi suspecţi a infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc, informează DIICOT.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii