pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Polițiștii sătmăreni au constatat și o infracțiune la regimul rutier în flagrant delict, depistând un șofer la volanul unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Urziceni au identificat și predat autorităților competente un cetățean român, căutat de autoritățile din Sălaj, pentru săvârșirea unor infracțiuni de violență.

Polițiștii sătmăreni au depistat ieri un conducător auto aflat la volan într-o stare avansată de ebrietate.

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de fenomene imediate pentru mai multe localități din Satu Mare. Sunt așteptate furtuni și vijelii.

Sătmărean prins în flagrant cu sprijinul unui cetățean cu spirit civic, imediat după comiterea infracțiunii de furt.

Sute de beneficiari de ajutor social din județul Satu Mare se află acum în atenția autorităților, după ce, se pare, pe lângă ajutoarele sociale, ar mai deține câștiguri și din jocurile de noroc.

Ca urmare a apariţiei a unui nou focar de pestă porcină africană pe teritoriul judeţului Satu Mare, la Santău, prefectul Darius Filip a convocat azi membrii Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB) Satu Mare.

ISJ Satu Mare a transmis rezultatele finale ale concursului de Titularizare, în urma contestațiilor.

Primăria Satu Mare a anunțat că a semnat contractul de finanțare pe fonduri europene în vederea modernizării Centrului Nou.

Poliţiştii sătmăreni au reţinut pentru 24 de ore, un tânăr de 20 ani din Terebești, bănuit că ar fi comis o tâlhărie. El va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

În primele șase luni ale acestui an, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Someș” al Județului Satu Mare a executat în plan operativ 4745 intervenții și misiuni specifice (în medie 27 pe zi).

Duminică după-masa, pe D.N. 76, în afara localității bihorene Hidișelul de Sus, un tânăr de 21 de ani, din localitatea Tășnad, județul Satu Mare, în timp ce conducea înspre Oradea, o motocicletă, nu a păstrat o distanța corespunzătoare față de autoturismul care circula în fața sa.

Peste 200 de sancțiuni contravenționale și 21 de permise de conducere au fost ridicate de polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în perioada 26 - 28 iulie, în cadrul unor acțiuni desfășurate pe raza județului Satu Mare.

Cu ocazia activităților specifice, polițiștii din cadrul Postului de Poliţie Comunal Vama au depistat în data de 26.07.2019, în jurul orei 10.30, pe raza localităţii Vama, un bărbat de 50 de ani, din localitate, care conducea o autoutilitară pe strada Băilor, deși avea dreptul de a conduce suspendat.

Poliţiştii Biroului Rutier Satu Mare au identificat în data de 26.07.2019, în jurul orei 17.45, un sătmărean de 36 de ani care, conducând un autoturism pe strada Regele Ferdinand, din localitatea Amați, a fost implicat într-un eveniment rutier cu pagube materiale.

La data de 26.07.2019, în jurul orei 06.00, Poliția Municipiului Carei a fost sesizată despre faptul că între localităţile Carei şi Urziceni a avut loc un eveniment rutier soldat cu rănirea ușoară a unei persoane.

La data de 28.07.2019, în jurul orei 12.10, polițiștii Serviciului Rutier au intervenit la un eveniment rutier produs în localitatea Decebal, sodat cu cu rănirea unui biciclist.

La data de 28.07.2019, în jurul orei 19.00, polițiștii Biroului Rutier Satu Mare au fost solicitați să intervină la un eveniment rutier produs pe raza municipiului Satu Mare.

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Negrești Oaș au fost sesizați cu privire la un eveniment rutier produs în localitatea Trip.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii