pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Deputatul PNL Adrian Cozma despre schimbarea prefectului Radu Bud: ”Negocierea n-a depins de mine. Nu sunt deloc mulțumit”

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Deputatul PNL Adrian Cozma a declarat într-un interviu că negocierea privind postul de prefect al județului Satu Mare nu a depins de el, făcându-se într-un cadru restrând de către președinții partidelor la nivel național. 

Adrian Cozma se arată nemulțumit de schimbarea prefectului actual, Radu Bud, considerând că acesta este unul dintre cei mai experimentați prefecți din țară și că și-ar fi dorit continuarea activității acestuia.

  • ”Am mai spus că mi-am dorit ca actualul prefect să-și poată continua activitatea fiindcă e printre cei mai experimentați din țară pe zona asta, dar negocierea n-a depins de mine. Nu forța unei organizații județene a avut întîietate. Cluj, Timiș, Arad, Suceava, Sălaj sunt județe care tradițional au avut și au performanță în alegeri, dar nici ei nu au prefect. Au fost alte criterii, unii lideri ai USR PLUS și UDMR au ținut de anumite județe și asta a ieșit. Nu sunt deloc mulțumit. Echipa de negociere a fost una foarte restrânsă formată din președinții partidelor la nivel național. N-am participat la nicio ședință, ca de altfel nici ceilalți colegi din alte județe” a explicat Cozma.

 

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii