pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Adrian Cozma: Problema acoperișurilor blocurilor trebuie rezolvată de urgență!

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Deputatul PNL Adrian Cozma solicită public consilierilor locali să se implice în realizarea unui parteneriat public privat pentru rezolvarea situației acoperișurilor de pe blocuri. 

Acesta se arată indignat de faptul că Primăria Satu Mare nu s-a implicat în repararea acoprișurilor distruse de furtună și acuză administrația UDMR că este indiferentă la problemele sătmărenilor.
Redăm mai jos comunicatul lui Adrian Cozma:
După ce am văzut cu câtă nonșalanță Primăria Satu Mare cheltuiește banii sătmărenilor pe un presupus parteneriat public privat cu o firmă din Ungaria, pentru construirea unei așa zise parcări, în valoare de peste 100.000 de euro, ne întrebăm de ce nu a făcut nimic în privința acoperișurilor de pe blocurile din cartiere, că doar firma Tarr face și construcții de acest gen? 
Vă spun eu de ce nu a făcut, pentru că nu se pricepe și pentru că administrația UDMR este indiferentă la problemele sătmărenilor. 
Zilnic ne inundă pe paginile de socializare cu marile lor realizări, și dacă nu am ști care este realitatea, ai putea fi tentat să crezi ca Satu Mare este un oraș în plin avânt, dar edilii noștri nu sunt în stare să rezolve gravele probleme cu care contribuabilul sătmărean se confruntă.
Solicit public consilierilor locali, indiferent de culoarea lor politică, să se implice în realizarea unui parteneriat public privat pentru rezolvarea situației acoperișurilor de pe blocuri. 
Dragi sătmăreni, vă rog să vă uitați pe site-ul Primăriei și o să vedeți cine sunt consilierii care vă reprezintă. Vă rog să-i întrebați, când vă întâlniți cu ei, cum vor rezolva această problemă?
Vă informez că în momentul de față, Primăria are la dispoziție o linie de credit de peste 15 milioane lei pe care o poate utiliza pentru rezolvarea problemei acoperișurilor de pe blocuri, desigur, asta în cadrul unui parteneriat public privat. Aceștia sunt banii dumneavoastră, iar siguranța copiilor voștri este mai importantă decât aventurile urbanistice ale UDMR !
Dacă nu se iau măsuri urgente, oricând se pot produce adevărate tragedii!

 

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii