Președintele PSD Satu Mare, deputatul Mircea Govor: „Din analiza interpelărilor făcute de Adrian Cozma și a declarațiilor publice și atacurilor repetate la adresa directorului medical al Spitalului Județean, rezultă indicii clare ale unui comportamen

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Președintele PSD Satu Mare Mircea Govor a susținut azi o conferință de presă pentru a clarifica privind demersurile repetate ale deputatului Adrian Cozma în legătură cu Serviciul Județean de Medicină Legală Satu Mare. 

„Transparența administrativă și respectarea procedurilor sunt esențiale, iar orice intervenție politică într-un domeniu tehnic sensibil ridică, în mod firesc, întrebări legitime. Deputatul Adrian Cozma, sub titulatura - deputatul alarmă falsă - pare preocupat, în mod suspect de insistent, de obținerea pentru soția sa a funcției de medic-șef la Serviciul Județean de Medicină Legală Satu Mare, chiar dacă demersurile sale publice ridică întrebări serioase despre folosirea poziției de parlamentar în interes personal. Din analiza interpelărilor sale din 13.05.2025 și 20.05.2025, precum și a declarațiilor publice și atacurilor repetate la adresa directorului medical al Spitalului Județean, dr. Paula Mare, rezultă indicii clare ale unui comportament care poate intra în sfera penalului - abuzului de funcție, traficului de influență și utilizării calității oficiale pentru obținerea unor avantaje personale. În postarea sa din 22 septembrie 2025, publicată atât pe pagina personală, cât și pe pagina PNL Satu Mare, deputatul alarmă falsă recunoaște explicit că soția sa intenționează să participe la viitorul concurs pentru postul de medic-șef, rămas vacant după decesul socrului său, dr. Nicolae Dănuț Danciu. Mai mult, folosește un limbaj denigrator la adresa conducerii Spitalului Județean, semn al presiunii publice pe care încearcă să o exercite”, a declarat Mircea Govor. 

Având în vedere că Serviciul Județean de Medicină Legală Satu Mare se află în subordinea directă a Institutului de Medicină Legală Cluj-Napoca, parte a rețelei coordonate de INML „Mina Minovici”, deputatul PSD susține că orice demers politic legat de concursuri, metodologii sau funcții de conducere depășește cu mult aria de responsabilitate a unui deputat de Satu Mare și ridică întrebări legitime privind scopul real al acestor intervenții.

Totodată, Mircea Govor a prezentat cele două interpelări din luna mai 2025:

„Interpelarea din 13.05.2025

Prima interpelare către Ministerul Sănătății vizează detalii tehnice despre activitatea internă a IML Cluj-Napoca.

Întrebarea firească este:

Ce interes legitim are un deputat de Satu Mare pentru detalii interne ale unui institut din Cluj

Interpelarea din 20.05.2025

A doua interpelare solicită metodologia, bibliografia și procedurile concursurilor pentru funcții de conducere din rețeaua INML.

Exact documentația necesară unui candidat.

În acest caz — propria soție.

Acest comportament ridică suspiciuni serioase privind folosirea funcției publice în scop personal, ceea ce poate intra în sfera:

* penalului

* abuzului în serviciu,

* folosirii funcției pentru obținerea de foloase necuvenite,

* traficului de influență,

* tentativei de manipulare a procedurilor de concurs.”

Președintele PSD susține că interpelările parlamentare ale lui Cozma nu erau interes public, ci interes personal mascat pentru soția lui: „În august 2025, în cadrul unei ședințe interne la Spitalul Județean, Adina Cozma și-a exprimat oficial intenția de a participa la viitorul concurs pentru postul de medic-șef. Acest fapt confirmă că interpelările parlamentare ale soțului ei nu erau interes public, ci interes personal mascat pentru soția lui.”

Legat de atacurile la adresa directorului medical al Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, dr. Paula Mare, Mircea Govor susține că seria de atacuri publice ale deputatului Cozma împotriva directorului medical arată o strategie de intimidare. „Scopul pare a fi determinarea acesteia să demisioneze, pentru ca deputatul să își poată instala soția în poziții cheie în spital — obiectivul final fiind funcția de Director Medical.”

Deputatul PSD a făcut referire și la numirea în funcția de subprefect a lui Cristian Valer Beșeni: 

”Situațiile controversate din Inspectoratul Școlar și din alte instituții publice, inclusiv numiri pe criterii de rudenie — de la UPU până la alte structuri — nu sunt zvonuri. Sunt realități care arată modul în care deputatul alarmă falsă înțelege gestionarea instituțiilor statului: posturi ocupate pe relații, concursuri organizate după ce omul este deja instalat, mutări pe criterii politice.

Cazul Cristian Valer Beșeni, administratorul UPU, arată exact cum funcționează mecanismul de influență: 

• 06.10.2011 – economist la Achiziții

• 29.06.2015 – economist la Contabilitate

• 14.08.2015 – transferat prin act adițional la UPU, ca administrator

• 13.05.2016 – publicarea concursului

• 20.07.2016 – angajare ca administrator UPU, după concursul organizat ulterior

Și totuși, administratorul UPU — funcție care presupune responsabilități în infrastructură, mentenanță, logistică medicală — a ajuns să taie iarba la câini. Nu este o glumă. Este modul în care deputatul alarmă falsă înțelege utilizarea funcțiilor publice: numiri politice, atribuții distorsionate, oameni folosiți după interese, nu după lege. Iar acum, pentru că nu le ies combinațiile politice din Inspectorat, se pregătește schimbarea subprefectului de Satu Mare — din aceleași motive. Nu din considerente administrative, nu pentru performanță, ci pentru control politic total. Fără criterii. Fără transparență. Fără merit. Doar interese de gașcă.”

În concluzie, Mircea Govor trage un semnal de alarmă: „Este momentul să oprim astfel de practici abuzive. Instituțiile din Satu Mare nu sunt proprietatea nimănui.  Faptul că un astfel de personaj a ajuns vicepreședinte al Camerei Deputaților spune totul despre degradarea calității politice din  PNL, care se face de râs cu astfel de personaje. De ani de zile, omul acesta nu produce altceva decât circ, diversiune și șantaj. Nu are legătură nici cu valorile liberale, nici cu Brătianu. Seamănă mai degrabă cu epoca PDL isto - băsistă, de care pare că a rămas indoctrinat. Iar rezultatul îl vedem în județ: PNL Satu Mare a devenit nefrecventabil. Nu mai au nicio funcție, nici la nivel local, nici judetean. Niciun partid nu poate construi nimic serios alături de ei atâta timp cât deputatul alarmă falsă, transformă fiecare temă administrativă într-o manipulare și o isterie”.

Lasă un comentariu

cba

gmz

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii