Azi a expirat termenul până la care persoanele care doresc să candideze pentru Primăria Satu Mare din partea UDMR au avut ocazia să-şi depună candidatura.
- ”Numărul mare de candidați înscriși este un lucru bun care arată că sunt interesați de această provocare. Candidatura liderului local al Partidului Civic Maghiar, Zazula Bela, demonstrează diferența dintre UDMR și celelalte formațiuni politice”, a declarat pentru www.satumarenews.ro Kereskenyi Gabor, preşedintele Organizaţiei Municipale a UDMR, în contextul în care conducerea UDMR a anunțat, la ultima conferință de presă, că nici măcar nu este obligatoriu ca potenţialii candidaţi să fie membri înscrişi în acest partid.
Potenţialii candidaţi trebuie să treacă de alegerile interne din cadrul UDMR, care vor avea loc în această toamnă, în urma cărora unul dintre ei va fi desemnat candidatul pentru funcţia de primar al municipiului Satu Mare.
La sfârșitul lunii august se va realiza un sondaj de opinie, cu rol consultativ, în rândul populației, ale cărui rezultate vor fi făcute publice la sfârșitul lunii septembrie. Cel târziu la începutul lunii octombrie, în cadrul adunării generale a electorilor va fi desemnat candidatul care va reprezenta UDMR la alegerile pentru funcția de primar al municipiului Satu Mare.
Ca noutate, la această adunare vor fi invitați să participe și reprezentanți ai ONG-urilor care își desfășoară activitatea în municipiu și care reprezintă diverse segmente de populație.