pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Dezinsecție pentru stârpirea căpuşelor și țânțarilor, în municipiul Satu Mare

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
În Satu Mare va fi efectuată o acţiune de dezinsecție pentru stârpirea căpuşelor şi a ţânţarilor.
Duminică, într-o conferinţă de presă, primarul Dorel Coica a declarat că pentru stârpirea căpuşelor, prima perioadă de acţionare este prevăzută perioada 30 martie – 3 aprilie, dacă nu plouă, iar a doua, după Paşte.
„Împotriva ţânţarilor se va acţiona începând cu 20 aprilie, iar programul va fi anunţat din timp pentru ca cetăţenii care au albine să le poată pune la adăpost”, a declarat Dorel Coica.
Primarul municipiului Satu Mare, dr. Coica Costel Dorel aduce la cunoştinţă publică programul acţiunilor de dezinsecţie şi deratizare care vor avea loc în municipiul Satu Mare.
În luna aprilie va avea loc deratizarea pe o suprafaţă de 2.847.000 mp la punctele gospodăreşti de pe raza municipiului precum şi în zonele infestate: Pasajul Pietonal Corneliu Coposu, drumul Botizului (către fosta groapă de gunoi).
Tot în luna aprilie se va acţiona împotriva căpuşelor pe o suprafaţă de 442.000 mp (digurile şi albia majoră a Someşului, parcurile, squarele din municipiu, zona Taberelor şcolare), acţiune care se va repeta şi în luna iunie.
Din luna mai până la sfârşitul lunii august va avea loc dezinsecţia împotriva ţânţarilor în zonele (digurile şi albia majoră a Someşului, parcurile, squarele din municipiu, zona Cubic, curţile interioare din cartiere, Tabăra şcolară etc.)
Programul acţiunilor pe zile va fi stabilit în funcţie de starea vremii şi va fi anunţat publicului.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii