pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Judo. Denis Mititelu, Renata Bucătari și Daniel Natea, câștigătorii Open-ului României 2015

Sala de Sport „Ecaterina Both” din Satu Mare a fost gazda Openului României la Judo masculin + feminin, eveniment organizat de Marian Halas și CS Fulșe Security în colaborare cu Consiliul Județean Satu Mare și Federația Română de Judo.
La concurs au participat 40 de sportivi din țară care s-au întrecut la categoriile masculin + 85 kilograme şi – 85 de kilograme, iar la feminin, o singură categorie, fără limită de greutate.
La categoria - 85 kg locul I a fost ocupat de Denis Mititelu (CSM Cluj), locul II Cristian Bodîrlău (CSM Satu Mare), locul III Mircea Pop și Răzvan Schvarcz (Liberty Oradea). Rezultatul înregistrat de Cristian Bodîrlău este foarte bun, având în vedere că sportivul sătmărean suferit o operație la genunchi în urmă cu puțin timp.
La feminin, competiția a fost câștigată de Renata Bucătari (U CSM Cluj), locul II Lorena Podelenczki (Liberty Oradea), iar locul III a fost ocupat de Ștefania Dobre și Mazilu Alexandra (U CSM Cluj).
La categoria + 85 kg, uriașul Daniel Natea (CS Valeriana Târgoviște) a câștigat competiția, pe locul secund s-a clasat Daniel Matei (CSM Oradea), în timp ce pe locul III s-au clasat Ionuț Vasian și Andrei Buda (CSM Cluj).
Sportivii sătmăreni Lazea Remus (- 85kg) și Ovidiu Pop (+85kg) s-au clasat pe locul V, iar Sebastian Cot ( -85 kg) pe locul VII.

Media

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii