Fotbal. FC Olimpia II Satu Mare a câștigat faza județeană a Cupei României (Foto&Video)

Astăzi, pe stadionul Victoria din Carei s-a jucat finala Cupei României - faza judeţeană, în care s-au întâlnit câștigătoarea și ocupanta locului II din Liga a IV-a Elite a fotbalului județean sătmărean.
Meciul a început promițător, cu ocazii de gol de ambele părți însă, până la pauză, tabela a rămas intactă. Olimpia a început în forță repriza secundă reușind să marcheze repede prin Pop Patrik care a deschis scorul din pasa ideală primită de la proaspătul intrat, Lukacs. În minutul 72, Mureșan a marcat pentru 2-0 cu o lovitură de cap din interiorul careului dintr-o centrare perfectă primită de la Donca.
Echipa a II-a a Olimpiei a reușit să câștige astfel campionatul, faza județeană a Cupei României, și mai are de jucat barajul pentru promovarea în Liga a III-a. Felicitări pentru parcursul bun și mult succes la baraj, iar jucătorilor din Decebal le mulțumim pentru că au ținut pasul cu fotbaliștii Olimpiei și le dorim vacanță plăcută și mult succes în viitorul campionat.
La finalul meciului, vicepreședintele AJF Pataki Zoltan împreună cu Racolța Vasile au premiat cele două echipe cu câte un trofeu, diplome și medalii.
După meci, antrenorul Cosmin Iuhas a precizat pentru sportulsatmarean.ro impresiile despre jocul de astăzi și planurile de viitor ale echipei din Decebal:
  • ”A fost un meci pe care l-am controlat până în minutul 50-60 după care s-a văzut diferența de pregătire fizică și de calitate a jucătorilor dar cred că până în minutul 60 am reușit să ne ridicăm la nivelul lor, asta mă bucură și pentru asta i-am felicitat pe băieți. Le mulțumesc pentru ce au făcut anul acesta alături de mine și pentru modul în care au înțeles ce vreau de la ei. Pentru sezonul următor dorim să continuăm, avem deja pe hârtie noul proiect, din vară ne dorim ca această echipă să arate altfel decât celelalte din Liga a IV-a, scoțînd din calcule Olimpia care este o echipă profesionistă. Avem o listă de 5 jucători pe care, dacă reușim să-i aducem și Olimpia reușește promovarea în Liga a III-a, cred că suntem principala candidată la titlul de anul viitor.”

FC Olimpia II Satu Mare 2 - 0 Luceafărul Decebal
Marcatori: Pop Patrik (min. 52) și Mureșan Mihăiță Florin (min. 72);

Arbitru: Kovacs Istvan;
Asistenți: Kopriva Tamas și Kopriva Zsolt;
Arbitru de rezervă: Kovacs Szabolcs;
Observator: Papp Ioan;

FC Olimpia II Satu Mare: Raul Cherecheş – Paul Cristian (cpt.), Florin Mureşan, Valter Heil, Adrian Ciul, Flaviu Ionescu, Romario Rus (min. 46, Richard Gulya), Bogdan Faur (min. 46, Darius Lukacs), Mircea Donca (min. 88, Daniel Pop), Gabriel Cădar (min. 60, Raul Ştef), Patrik Pop (min. 91, David Tămaş);
Antrenori: Mircea Bolba şi Cristi Popa

Luceafărul Decebal: Vlad Olaru – Ionuț Lihet, Ionuț Moldovan, Daniel Godje (cpt.), Alexandru Stoica, Ionel Potra, Andrei Glodean (min. 77, Sorin Pop), Marius Toma, Sebastian Istrate (min. 73, Ciprian Chiriloaia), Florin Găvruş (min. 55, Ilban), Ciprian Cireap (min. 87, Cristian Nemet);
Antrenor: Cosmin Iuhas

Media

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii