În ședința Guvernului din data de 16 februarie 2024 a fost aprobat Memorandumul ”Relocarea în afara zonelor urbane a unor penitenciare” prezentat de Ministerul justiției.
Marți, 13 februarie, în cadrul proiectului „Adolescență fără dependență”, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare-Biroul Siguranță Școlară au vizitat Penitenciarul Satu Mare împreună cu un grup de elevi aflați în sistemul de protecție socială.
Marți, 9 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Satu Mare au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Jibou, pe numele unui bărbat, de 35 de ani, din județul Sălaj.
Administrația Națională a Penitenciarelor organizează concurs de ocupare din sursă externă a unui medic rezident în ultimul an / specialist / primar în specialitatea medicină generală / medicina de familie în Penitenciarul Satu Mare.
În data de 3 noiembrie 2023, Penitenciarul Satu Mare s-a bucurat de prezența lui Tiberiu Ușeriu, care a oferit o poveste de viață aflată sub semnul schimbării, a depășirii propriilor limite, a alegerii de a-ți reconstrui identitatea în momentul în care nu te mai regăsești.