pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Birouri pentru firmele nou înființate puse la dispoziție de Primăria Satu Mare

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Pentru a încuraja mediul economic, prin Centrul Tehnologic de Inovare şi de Afaceri, Primăria Municipiului Satu Mare pune la dispoziția firmelor sătmărene (PFA, Intreprinderi individuale și societăţi deja înfiinţate) cu cel mult 2 ani de activitate, birouri și spații de producție la prețuri foarte avantajoase.

Centrul Tehnologic are ca obiectiv principal încurajarea IMM-urilor nou înfiinţate şi cu un istoric de funcţionare recent. Astfel, se urmărește dezvoltarea activităților economice durabile, întărirea climatului investiţional şi reducerea ratei şomajului din zonă.

Sunt disponibile 3 săli (unități de producție) de dimensiune de 48 mp, și un birou de suprafață mică (5 mp) iar tarifele de închiriere pornesc de la 2 euro/mp.

Pentru organizarea evenimentelor și a conferințelor, Centrul Tehnologic închiriază firmelor sătmărene sala de conferințe modernă, având o capacitate de 86 de locuri, scaune de tip learning, dotată cu aparatură audio și video, locuri de parcare în curte, sistem de traducere simultană, și bucătărie.

Tariful pentru închiriere este, conform Hotărârii Consiliului Local: 50 euro pentru 4 ore sau 100 euro pentru sesiune de 8 ore.

Pentru detalii privind criteriile de eligibilitate, închiriere, consilierul Toth Susana vă stă la dispoziție pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. , pe numărul de telefon 0770-711250, iar pentru închirierea sălii de conferințe este disponibil formularul: https://forms.gle/pzR9UuvKnd6ajMNQA 

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii