Eroii acestor vremuri grele sunt toți aceia care lucrează pentru ca noi să fim cât mai puțin afectați de amenințarea Covid-19, aceia care pun siguranța noastră mai presus decât siguranța lor, aceia care sunt pe străzi sau în spitale în loc să fie cu cei dragi. Fie că sunt medici, asistenți, echipaje ISU, polițiști, jandarmi, pompieri sau militari, toți sunt luptători activi în războiul contra virusului. Și, de aceea, merită tot sprijinul nostru.
Acesta este și obiectivul campaniei “Mobilitate pentru eroi”. Astfel, alături de furnizorii Castrol, Mahle, Monroe, NGK, Osram Pirelli și Varta și rețelele de service Automeister, Auto Check Center și CarXpert, Autonet Import a creat un fond național în valoare de 200.000 de lei pentru repararea vehiculelor utilizate de către instituțiile aflate în prim planul acțiunior de combatere a pandemiei și de menținere a siguranței cetățenilor. Valoarea fondului va crește pe măsură ce și alți furnizori se vor alătura acesui demers. Acest fond va fi utilizat atât pentru piese de schimb cât și pentru manopera din ateliere. Campania se desfășoară între 1 aprilie și 31 mai.
Pentru a beneficia de această campanie, reprezentanții instituțiilor implicate în lupta împotriva Covid-19 trebuie doar să apeleze urmatorul număr de telefon, iar colegii noștri sevor asigura de rezolvarea rapidă și eficientă a problemei: 0373 31 31 30.
Sperăm că inițiativa “Mobilitate pentru eroi” va reprezenta un suport cât mai semnificativ pentru activitatea salvatorilor și că va contribui, astfel, la siguranța noastră, a tuturor.