Primele subvenții ce vor fi acordate în acest an de APIA (Agenția de Intervenție și Plăți Agricole) sunt subvențiile pe terenurile agricole și subvenții pentru bunăstarea animalelor, porci și păsări.
Apoi, cei care doresc să-și dezvolte fermele cu sprijinul UE vor putea depune proiecte la AFIR (Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale). De asemenea, ei pot primi subvenții pentru ”Instalarea tinerilor fermieri”.
Deputatul UDMR de Satu Mare, Magyar Lóránd, vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură a Camerei Deputaților, spune că va fi posibil ca fermierii să aplice pentru subvenții oferite din fonduri europene conform regulilor din exercițiul financiar 2014-2020, dar oferite deja din bugetul exercițiului financiar 2021-2027.
Magyar Lóránd, care este specialist în politici agricole, este încrezător că mai multe programe incluse în programul de guvernare vor începe anul acesta. Astfe, programul de construire a sistemelor de irigare este de o măsură cheie pentru atenuarea sau chiar prevenirea daunelor cauzate de secetă, dar permite și finanțarea construcției de sisteme împotriva grindinei.
Sprijinul pentru înființarea de ferme de porci și pui este de asemenea inclus în programul guvernamental pentru 2022. România importă cantități mari de carne și dorește să stimuleze producția internă cu sprijin guvernamental.
Sprijinul pentru cultivatorii de tomate introdus de fostul guvern PSD va continua, de asemenea, ajutorul de minimis va fo acordat în acest an nu doar cultivatorilor de tomate, ci și pentru cei de usturoi și cartofi. Aceste programe sunt în prezent în curs de lansare.
”Plănuim să sprijinim și achiziția de îngrășăminte. La sfârșitul anului, închiderea fabricii de la Azomures nu numai că a provocat o criză de îngrășăminte, ci și a crescut semnificativ prețurile de pe piață. În opinia mea, ar trebui pus în aplicare și în acest caz un sistem de susținere a agricultorilor care, la fel ca și sprijinul pentru motorină, ar ajuta enorm fermierii”, a spus Magyar Lóránd.
Programul de cumpărare a animalelor de reproducție inițiat de UDMR ar putea să înceapă în 2022, dar deocamdată se mai poartă discuții. Magyar Lóránd spune că scopul programului este actualizarea și îmbunătățirea stocului genetic în cazul crescătorilor de vite. Crescătorii de animale ar fi eligibili să cumpere un animal de reproducție mascul pentru un anumit număr de vite, cu subvenții acordate de Guvern.
”Cred că un astfel de program, care a fost extrem de efficient și a avut mare succes în Ungaria, trebuie introdus și în România”, spune Lóránd Magyar.