Acesta reprezintă manifestarea extremă a antisemitismului, concepție prezentă mai mult sau mai puțin explicit în Europa încă din Evul Mediu. Sentimentul general de ostilitate împotriva evreilor, utilizat de ideologia nazistă, se accentuează cu rapiditate începând cu anii 30, prin acte de discriminare legislativă, și culminează în anii celui de al doilea război mondial, prin exterminarea în masă a populației evreiești.

Decretele legislative îndreptate împotriva evreilor provoacă în timp o degradare a statutului economic, social și moral al acestora. De aici și până la încadrarea populației semite, lăsată fără posibilitatea de opune rezistență, în ghetouri sau lagăre de muncă forțată nu mai este decât un pas.

În perioada celui de al doilea război mondial, în orașele mari, în general centre de unități administrativ-teritoriale, au fost organizate ghetouri, zone închise care concentrau populația evreiască din întregul județ. În Satu Mare ghetoul a fost înființat în mai 1944, pe un amplasament ce corespundea cartierului cu cel mai mare număr de evrei din oraș. Aglomerația era foarte mare în ghetou, într-o cameră fiind înghesuite între 10-15 persoane, în timp ce altele erau plasate direct în pivnițe, în poduri, sau în barăci. Comandantul ghetoului era Sárközi Béla, șeful poliției Satu Mare. Sub coordonarea sa a funcționat în ghetou o echipă de anchetă și tortură, formată din jandarmi îmbrăcați în civil. Câteva săptămâni mai târziu, încep deportările masive ale evreilor sătmăreni spre lagărul de exterminare de la Auschwitz. Cele 6 transporturi care pleacă din ghetoul Satu Mare între 19 mai și 1 iunie 1944 au condus spre moarte aproximativ 18.000 de oameni.

Pogromurile, torturile, execuțiile în masă ale populației evreieștii fac din holocaust cea mai mare crimă împotriva umanității.

Sursa: Muzeul Judetean Satu Mare.