Președintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi Legea care prevede eliminarea dosarului cu șină în instituțiile publice, adoptată la începutul lunii decembrie de Camera Deputaților.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, marți, 3 ianuarie 2023, legea prin care certificatul de cazier judiciar va putea fi eliberat și în format electronic.

Cu prilejul Zilei Naționale a României, la Palatul Cotroceni a fost organizată o Ceremonie de decorare a unor personalități civile.

Persoanele condamnate definitiv nu vor mai putea candida și nu vor mai putea fi alese în administrația locală, prin proiectul inițiat de USR, adoptat de Parlament și promulgat vineri de președintele Klaus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, după ce a vizitat tabăra de refugiaţi de la Siret, că România nu va fi implicată în conflictul dintre Rusia și Ucraina. 

Șeful statului, Klaus Iohannis a precizat că România se pregătește să țină refugiații din Ucraina chiar și pentru o perioadă mai lungă de timp. Iohannis a precizat că statul va amenaja grădinițe și școli pentru elevii refugiați din Ucraina.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat în urmă cu câteva minute, într-o declarație de presă la Palatul Cotroceni, că starea de alertă nu va mai fi prelungită după data de 8 martie. Decizia a fost luată după o ședință la Cotroceni cu cei responsabili de gestionarea pandemiei.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, în urmă cu câteva minute, la finalul ședinței CSAT, în care s-a discutat situația din Ucraina, că România va crește procentul din PIB alocat apărării de la 2% la 2,5% și că este nevoie de creșterea capacității de apărare a statului române.

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, după ședința CSAT în care a fost analizată situația tensionată de la granița dintre Rusia și Ucraina, că România trebuie să se asigure că este pregătită pentru orice scenariu posibil.

Jandarmul sătmărean Andrei Șugar a primit Medalia Natională Serviciul Credincios din partea președintelui Klaus Iohannis.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii