Bugetul de 240.020.000 de lei alocat acestei regiuni a fost rezervat integral în primele trei minute prin înscrierea unui număr de 12.001 persoane fizice.
”Până astăzi, inclusiv, s-au derulat înscrierile în program pentru jumătate din regiunile țării și avem înscrise peste 43.000 de persoane fizice care doresc să devină prosumatori cu sprijin financiar de la Administrația Fondului pentru Mediu. Înscrierile vor continua conform calendarului și pentru celelalte regiuni”, a declarat președintele AFM, Laurențiu-Adrian Neculaescu.