pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

26 iunie - Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

26 iunie - Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri.

În fiecare an, în data de 26 iunie este marcată la nivel mondial Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri. Această dată a fost stabilită prin Rezoluţia 42/112 dom 7 decembrie 1987 de Adunarea Generală a ONU ca un moment oportun pentru a face cunoscute nevoia de cooperare şi suportul statelor pentru atingerea unui obiectiv comun: o comunitate internaţională fără abuz de droguri.
Acţiunile organizate la nivel mondial în acest an urmăresc să pună accent pe faptul că politicile eficiente trebuie să se bazeze pe dovezi, cercetare, respect faţă de drepturile omului, compasiune şi o înţelegere deplină a implicaţiilor sociale, economice şi a efectelor abuzului de droguri asupra sănătăţii. Provocările aduse de abuzul şi traficul ilicit de droguri nu pot fi rezolvate în izolare de o singură regiune sau o singură ţară, de aceea ne alăturăm eforturilor de informare desfăşurate în întreaga lume, cu scopul de a contribui la creşterea gradului de conştientizare al populaţiei cu privire la problema majoră pe care o reprezintă abuzul şi traficul ilicit de droguri pentru sănătate.
Consumul de droguri ilicite determină probleme grave de sănătate, dependenţa de drog, afectarea funcţiei cognitive, a capacităţii de a gândi clar, de a lua decizii şi de a rezolva probleme, dar şi boli de inimă şi afecţiuni respiratorii. Consumul de droguri creşte riscul de contractare a unor boli infecţioase, precum HIV, hepatita B şi hepatita C, în situaţia în care drogurile sunt administrate folosind aceeaşi seringă.
Zeci de milioane de oameni din întreaga lume suferă din cauza afecţiunilor cauzate de consumul de droguri, deoarece acestea pot afecta pe oricine, fie direct prin consum, fie indirect, prin impactul asupra familiilor, comunităţilor, instituţiilor şi afacerilor. De asemenea, consumul de droguri duce la expunerea oamenilor la fenomenul violenţei legate de droguri şi la consecinţele acesteia.
Disponibilitatea drogurilor rămâne ridicată la nivelul tuturor tipurilor de substanţe, iar amploarea şi complexitatea producţiei de droguri ilegale în Europa continuă să crească. În Raportul Mondial privind Drogurile al Naţiunilor Unite din 2023 se estimează că în anul 2021, la nivel mondial, una din 17 persoane cu vârsta de peste 15 ani a utilizat în ultimul an o substanţă ilegală, ceea ce înseamnă o creştere de aproximativ 23% în ultimii zece ani.
Potrivit Raportului Naţional privind Situaţia Drogurilor din 2022 realizat de Agenţia Naţională Antidrog, în România, aproximativ 10,7% dintre persoanele cu vârsta între 15-64 de ani au consumat cel puţin un tip de drog ilicit de-a lungul vieţii, iar 6% au consumat în ultimul an. S-a observat o pondere mai mare a consumului de-a lungul vieţii la populaţia tânără cu vârsta între 15-34 de ani, în comparaţie cu populaţia generală.
Eforturile de combatere a abuzului de droguri în România includ programe de reducere a riscurilor, iniţiative de prevenire şi acţiuni sporite de aplicare a legii care vizează traficul de droguri. Aceste eforturi urmăresc să abordeze atât consecinţele asupra sănătăţii, cît şi cele sociale ale consumului de droguri în ţară.
Întrucât problema mondială a drogurilor afectează milioane de oameni, combaterea pieţelor ilicite de droguri necesită solidaritate globală, cooperare şi construirea consensului între decidenţi la nivel internaţional.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii