pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Modificări la certificatele de naștere, căsătorie și deces, din 2025. Actele de stare civilă nu se vor mai completa de mână

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Certificatele de naștere, de căsătorie și de deces urmează să fie tipărite pe formulare electronice speciale, începând de anul viitor. 

Astfel, vor fi aplicate schimbări importante în modul de completare a actelor de stare civilă. Acestea nu se vor mai completa de mână, începând din 2025.
Termenul pentru trecerea la un sistem informatizat pentru toate actele de stare civilă, prevăzut inițial pentru data de 24 septembrie 2024, a fost amânat recent pentru 31 martie 2025.
Măsurile sunt prevăzute în Ordonanța de Urgență 111/2024 pentru modificarea și completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, publicată în Monitorul Oficial pe 13 septembrie.
Potrivit documentului citat, „în absența interconectării Sistemului Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă (SIIEASC) cu Sistemul Informatic pentru Managementul Integrat al Serviciilor pentru Cetățeni, după data de 24 septembrie 2024, misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României nu vor putea completa registrele de stare civilă în format digital și nu vor putea continua să elibereze certificate de stare civilă cetățenilor români aflați în străinătate”.
Actele de stare civilă nu se vor mai completa de mână
O schimbare majoră va intra în vigoare începând cu 31 martie 2025. Registrul de stare civilă exemplarul I urmează să fie completat informatic și păstrat în Registrul de stare civilă exemplarul I pe suport hârtie.
Până la această dată, certificatele de naștere, căsătorie și deces se întocmesc manual în registre de stare civilă, în două exemplare originale, utilizând cerneală specială de culoare neagră.
Exemplarul I al actelor de stare civilă întocmite la misiunile diplomatice și oficiile consulare de carieră ale României pot fi completate și în sistem informatic.
Prin excepție, exemplarul II al actelor de stare civilă se întocmește în format electronic, dacă autoritățile publice locale au emis electronic exemplarul II al actelor de stare civilă.
Proceduri de stare civilă schimbate și pentru românii din străinătate
Procedurile de stare civilă pentru românii din străinătate vor suferi schimbări similare, dar la o dată ulterioară.
Mai exact, la misiunile diplomatice și oficiile consulare de carieră ale României din străinătate Registrul de stare civilă exemplarul I se completează informatic și se păstrează în Registrul de stare civilă exemplarul I pe suport hârtie, iar Registrul de stare civilă exemplarul II se întocmește numai în format electronic începând cu data de 24 septembrie 2025.
După data de 31 martie 2025, constituirea în format electronic a Registrului de stare civilă exemplarul II se realizează prin procesul de verificare și validare a actelor de stare civilă întocmite începând cu 1 ianuarie 1921 până la data de 31 martie 2025, respectiv 24 septembrie 2025.
Verificarea și validarea actelor de stare civilă în format scris întocmite începând cu 1 ianuarie 1921 până la data de 31 martie 2025, respectiv 24 septembrie 2025, reprezintă procesul de constituire a actelor electronice de stare civilă.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii