Şeful Serviciului Lucrări şi Servicii Publice din cadrul Primăriei Oradea, Mircea Stejeran, împreună cu ceilalţi reprezentanţi ai serviciului, le-a stat la dispoziţie cu toate informaţiile solicitate.
Funcţionarii de la Primăria Satu Mare s-au arătat interesaţi de modul în care funcţionează programul informatic ”Cadastrul verde”. Totodată, aceştia s-au arătat surprinşi de rezolvarea completă a problemei câinilor fără stăpân în municipiul Oradea, dar şi de starea de curăţenie a domeniului public.
- ”Din punctul de vedere al administraţiei orădene, discuţia de astăzi a fost una foarte utilă, atât în ceea ce priveşte schimbul de informaţii dintre părţi, dar şi în ceea ce priveşte îmbunătăţirea pe viitor a procesului de întreţinere, amenajare şi modernizare a zonelor verzi. În urma discuţiilor s-a putut face o comparaţie privind gestionarea aspectelor tehnice de către cele două oraşe. Primăria Oradea va pune în continuare la dispoziţia colegilor de la Satu Mare toate informaţiile de care au nevoie în vederea îmbunătăţirii activităţii”, a declarat Mircea Stejeran - şeful serviciului Lucrări şi Servicii Publice din cadrul Primăriei Oradea.