Românii ar putea avea o nouă zi liberă legală plătită. Ziua Independenței Naționale a României, zi de sărbătoare națională

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Românii ar putea avea o nouă zi liberă legală plătită. 

Mai mulți parlamentari propun declararea zilei de 10 mai - Ziua Independenței Naționale a României - ca zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează. 

O propunere legislativă în acest sens, care prevede modificarea Legii 189/2021 privind sărbătorirea zilei de 10 mai ca Ziua Independenţei Naţionale a României şi modificarea alin.(1) al art.139 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, a fost înregistrată recent la Senat.

 

Românii ar putea avea o nouă zi liberă legală

Potrivit inițiatorilor, un grup de parlamentari de la PNL, proclamarea Independentei de Stat a României de către Camerele reunite ale Parlamentului României a avut loc la data de 9 mai 1877 iar legea a fost promulgată în ziua de 10 mai 1877.

Ziua de 10 mai marchează și începutul domniei regelui Carol I. La o zi după ce Mihail Kogălniceanu a citit Declarația în Parlament (9 mai), Carol I a semnat independența României față de Imperiul Otoman, pecetluită ulterior prin jertfa din Războiul de Independență.

Ziua de 10 Mai este o dată fundamentală în istoria modernă a României, având o triplă semnificație regală și națională între 1866 și 1947: sosirea principelui Carol I în 1866, proclamarea independenței de stat în 1877 și încoronarea ca regat în 1881. A fost sărbătorită ca Ziua Națională, simbolizând independența și modernizarea țării.

Între 1866 și 1947, 10 Mai a fost celebrată drept Ziua Națională a României sau Ziua Regalității, simbolizând unitatea, independența și dinastia.

După venirea comuniștilor la putere, sărbătoarea a fost interzisă, fiind înlocuită de 23 August. Astăzi, 10 Mai este sărbătorita ca Ziua Regalității și Ziua Independenței Naționale, fiind o zi de celebrare a identității istorice și a monarhiei constituționale.

„Semnificațiile multiple ale acestei zile - începutul domniei lui Carol I, proclamarea independenței și simbolistica regalității - converg într-un reper istoric de prim rang, care merită pe deplin recunoaștere oficială la nivelul societății românești contemporane.

Soluția legislativă propune includerea zilei de 10 mai în categoria zilelor libere plătite, stabilite ca sărbători legale în care nu se lucrează”, susțin parlamentarii, în expunerea de motive.

 

Care sunt zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează

În prezent, potrivit art. 139 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt:

1 și 2 ianuarie;

6 ianuarie - Botezul Domnului - Boboteaza;

7 ianuarie - Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul;

24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române;

Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paștelui;

prima și a doua zi de Paști;

1 mai - Ziua muncii;

1 iunie - Ziua internațională a copilului;

prima și a doua zi de Rusalii;

15 august - Adormirea Maicii Domnului;

30 noiembrie - Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României;

1 Decembrie;

prima și a doua zi de Crăciun;

două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale, declarate astfel de culte religioase legale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestora.

Lasă un comentariu

cba

gmz

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii