”Ca urmare a intrării în vigoare a Regulamentului 458/2017 de modificare a Codului Frontierelor Schengen (Regulamentul 399/2016), adoptat de către Parlamentul European şi Consiliul Europei, autorităţile de control la frontieră din statele Uniunii Europene, inclusiv Poliţia de Frontieră Română, vor efectua, începând cu data de 7 aprilie a.c., verificări sistematice la intrarea şi ieşirea de pe teritoriul statelor membre", precizează reprezentanţii Poliţiei de Frontieră.
Astfel, vor fi verificate documentele de călătorie şi vor fi consultate bazele de date relevante cu privire la toate persoanele, inclusiv cele care beneficiază de dreptul la liberă circulaţie în temeiul dreptului UE (şi anume cetăţenii UE şi membrii familiilor lor care nu sunt cetăţeni ai UE) atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, mai arată Poliţia de Frontieră.
Reprezentanţii instituţiei adaugă că bazele de date în care se vor efectua verificări includ Sistemul de Informaţii Schengen (SIS), baza de date a Interpolului privind documentele de călătorie furate şi pierdute (SLTD), precum şi bazele de date naţionale.
Instituţia avertizează că, având în vedere apropierea Paştelui şi a sezonul estival, precum şi faptul că atât Politia de Frontieră Română, cât şi autorităţile de frontieră din statele vecine (Ungaria, Bulgaria) vor lua aceste măsuri, se prefigurează creşterea timpilor de aşteptare pentru efectuarea formalităţilor, în punctele de frontieră rutiere.