pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Aeroportul Internațional Satu Mare a avut de aproape trei ori mai puțini pasageri față de Aeroportul din Maramureș, în luna septembrie 2023 

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Potrivit cifrelor transmise de Asociația Aeroporturilor din România, în luna septembrie 2023, Aeroportul din Satu Mare ocupă locul 15 în ceea ce privește numărul de pasageri, la nivel național, dintr-un total de 17 aeroporturi.

Numărul pasagerilor care au tranzitat aeroporturile românești în luna septembrie a acestui an a fost de 2.347.824 de pasageri – cu aproape 15% mai mulți decât în septembrie 2022 și cu 5% mai mulți față de iunie 2019.

Astfel, în luna septembrie 2023, doar 4.431 de pasageri au tranzitat Aeroportul Internațional Satu Mare, aproximativ de trei ori mai puțini față de numărul pasagerilor care au tranzitat aeroportul din Maramureș (12.408) în aceeași perioadă.

trafic pasageri total septembrie 2023 1024x544

La traficul de pasageri pe cursele interne pe aeroporturile din România, în luna septembrie 2023, Aeroportul Satu Mare, cu doar 1.009 pasageri, a fost devansat de aeroportul maramureșean, care a avut de două ori mai mulți călători - 2.688.

2trafic curse interne septembrie 2023 2

Nici la traficul de pasageri pe cursele externe aeroportul sătmărean nu stă prea bine, doar 3.389 pasageri au zburat pe parcursul lunii septembrie în afara țării, în timp ce din Maramureș au zburat 9.614 pasageri. Doar de pe aeroportul din Arad au fost mai puține curse externe (2.314 pasageri) în luna septembrie, aeroportul din Tulcea având zero pasageri în dreptul zborurilor externe.

La numărul de mișcări aeronave (aterizări și decolări) pe parcursul lunii septembrie 2023, aeroportul sătmărean stă cel mai prost, fiind pe penultimul loc în clasamentul aeroporturilor din România, cu doar 144 de mișcări. Aeroportul din Satu Mare a fost depășit și la acest capitol de maramureșeni (166 mișcări) dar și de noul aeroport din Brașov, care a avut 186 de mișcări, ultimul în clasament fiind aeroportul din Tulcea, cu 53 mișcări. 

La nivel național, Aeroportul din Satu Mare ocupă locul 15 în ceea ce privește numărul de pasageri din primele nouă luni ale acestui an, dintr-un total de 17 aeroporturi.

11trafic pasageri total ianuarie septembrie 2023

Astfel, în perioada ianuarie - septembrie 2023, doar 44.561 de pasageri au tranzitat Aeroportul Internațional Satu Mare, 7.937 dintre aceștia zburând pe cursele interne, diferența de peste 36.400 de pasageri au zburat pe cursele externe.

În primele nouă luni ale anului, pe Aeroportul Internațional Satu Mare au fost 816 mișcări de aeronave

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii