aprobat prin Ordinul nr. 661/2017, persoana fizică are la dispoziţie un termen de maxim 30 de zile de la data emiterii notei de înscriere în care să obţină certificatul de distrugere şi certificatul de radiere, se preconizează o creştere progresivă a solicitărilor de radiere a vehiculelor care fac obiectul acestui program.
Pentru a veni în ajutorul sătmărenilor care doresc să beneficieze de avantajele programului RABLA, conducerea Instituţiei Prefectului-Judeţul Satu Mare a decis deschiderea unui ghişeu special, în cadrul Serviciul public comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Satu Mare.
Astfel, cetăţenii pot depune dosarele în vederea radierii autovehiculelor din acest program, zilnic între orele 08,30-10,30 la ghişeul din curtea interioară, marcat “GHIŞEU PROGRAMUL RABLA”.
Documentele necesare în vederea radierii în cazul dezmembrării sunt următoarele:
• Cerere tip completată (se poate descărca de pe site-ul Instituţiei Prefectului);
• Certificatul de înmatriculare în original;
• Plăcuţele cu numărul de înmatriculare;
• Cartea de identitate a vehiculului (original şi copie faţă verso);
• Document care atestă dezmembrarea vehiculului (dovada predării la o societate autorizată de către RAR pentru dezmembrare);
• Certificatul de atestare fiscală emis de organul fiscal competent al autorităţii administratiei publice locale sau fişa de înmatriculare vizată (Finanţele Locale);
• Trei exemplare completate ale certificatului de radiere (se poate descărca de pe site-ul Instituţiei Prefectului);
• Documentul de identitate al deţinătorului, în original si copie.