pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

ALERTĂ | Sătmărenii care călătoresc în Ucraina, atenţionaţi de MAE

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să se deplaseze în Ucraina că, potrivit datelor transmise de Ministerul Sănătăţii din Ucraina, în 2018 continuă să se înregistreze noi focare de rujeolă (pojar).
Potrivit Centrului de Sănătate Publică al Ministerului Sănătății al Ucrainei, în primele două săptămâni din 2018 s-au înregistrat 1285 de cazuri de rujeolă (856 copii și 429 adulți). Cele mai multe cazuri au fost raportate în regiunile Ivano-Frankivsk: 275, Cernăuți: 274, Transcarpatia: 194 și Odessa: 157.
Conform datelor statistice furnizate de autoritățile de resort din Ucraina, în 2017 au fost înregistrate 4782 de cazuri de rujeolă (1292 adulți și 3490 copii) în 24 de regiuni din Ucraina, cele mai multe cazuri fiind depistate în regiunea Ivano-Frankivsk: 1344, Odessa: 1256 și Transcarpatia: 637. Începând cu luna septembrie 2017, instituțiile locale abilitate au demarat o campanie intensivă de vaccinare a minorilor.
Recomandarea medicală a specialiștilor constă în a vă verifica statusul vaccinal pentru rujeolă / antecedentele de boală şi, dacă este cazul, să vă vaccinaţi antirujeolic cu minim două săptămâni înainte de efectuarea călătoriei. De asemenea, se recomandă evitarea adunărilor și a locurilor publice unde boala se poate răspândi ușor.
Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Kiev: +380445009932, +380445009934 și +380445009935, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefoanele de permanență ale Ambasadei României în Ucraina: +380936252717; Consulatului General al României la Cernăuți: +380932709260; Consulatului General al României la Odessa: +380955412788; Consulatului României la Solotvino: +380682140918.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii