pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Sâmbăta viitoare are loc tradiționalul Caritas Charity Walk

În cadrul evenimentului său anual de caritate, Caritas îi invită pe sătmărenii cu sensibilitate socială să sprijine dotarea Grădinii Magice cu echipament terapeutic. 

Mersul pe jos timp de jumătate de oră în fiecare zi este sănătos –  știm cu toții. Dar te-ai gândit vreodată că o plimbare de o oră și jumătate poate fi benefică atât pentru persoana care face mișcare, cât și pentru copiii care au nevoie de terapie? În data de 9 iunie de la ora 8, Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare vă invită la o astfel de plimbare.

Scopul Maratonului de Solidaritate aflată la a douăsprezecea ediție – din acest an Caritas Charity Walk – este colectarea de fonduri pentru dotarea grădinii senzoriale cu echipamentul necesar derulării activităților terapeutice. Grădina Magică asigură un mediu terapeutic natural, plin de stimuli pentru copii cu vârsta cuprinsă între 0 și 7 ani, cu dezvoltare atipică sau cu dizabilități. 

Plantele din grădină au fost selectate în așa fel încât să stimuleze activ simțurile unui copil aflat în dezvoltare prin culorile lor vii, prin mireasma și prin textura lor, prin sunetele pe care le crează mișcate de adierea vântului, iar fructele prin aroma lor. Mobilierul, jucăriile și echipamentele au fost confecționate sub semnul reciclării, grădina fiind dotată în continuu. Săptămâna trecută, de exemplu, au fost montate plăci tactile de către angajații Caritas din Căpleni. Nu ați fost niciodată într-o grădină senzorială?

Participați la Caritas Charity Walk în data de 9 iunie, și vizitați Grădina Magică, căci aceasta este destinația plimbării caritabile. Startul se va da în fața Catedralei Romano-Catolice din Centrul Vechi. După ocolirea Parcului Central participanții se vor îndrepta către dig, trecând prin aleea C. Coposu și prin Centrul Nou.

Apoi vor trece pe Malul Stâng al Someșului traversând Podul Golescu. După trecerea Podului Galben plimbarea va continua pe Malul Stâng al Someșului, apoi participanții se vor îndrepta spre bulevardul Unirii, trecând prin strada C. Brâncuși, P-ța Titulescu și strada Aviatorilor. Organizatorii așteaptă participanții cu un program variat la finish, într-un ambient familial.

Cei interesați vor avea ocazia să se familiarizeze cu munca Centrului de Reabilitare „Sf. Iosif” al Organizației Caritas, să experimenteze prin intermediul unor jocuri interactive cum percep lumea persoanele cu dizabilități, ce dificultăți întâmpină în viața de zi cu zi.

Roata Norocului asigurată de compania Autonet se va învârti și anul acesta aducând multe premii. Prin taxa de înregistrare, participanții contribuie la acoperirea costurilor de organizare, făcând astfel posibil ca suma oferită de Autonet, sponsorul principal al evenimentului, să poată fi utilizată integral pentru dotarea Grădinii Magice cu echipament terapeutic.

Taxele de înregistrare sunt următoarele: 10 lei/participant, în cazul grupurilor de peste 5 persoane: 8 lei/participant, pensionarii plătesc doar 5 lei/persoană, iar participarea copiilor sub 7 ani este gratuită.

Înregistrarea se poate face în data de 9 iunie, între orele 7.30 și 8, la start (în fața Catedralei Romano-Catolice) sau în prealabil, începând din data de 4 iunie, la Biroul Central al Caritas (Str. Lükő Béla Nr. 15, Satu Mare) de luni până vineri între orele 8 și 16. 

Organizația Caritas invită toți cetățenii dornici să ajute să participe la Caritas Charity Walk în data de 9 iunie, să facă 12.000 de pași pentru copiii care au nevoie de terapie, iar apoi să petreacă o înainte-de-masă de poveste în Grădina Magică.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii