Primăria Municipiului Satu Mare plantează 68 de platani pe Drumul Careiului, în locul celor 28 de copaci tuia îmbătrâniți, de pe tronsonul dintre cele două poduri.
Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului Satu Mare a avizat astăzi lucrările de amenajare a sensului giratoriu pe Drumul Careiului, care va asigura accesul la intrarea în viitorul mall, Shopping City Satu Mare.
Ca urmare a continuării lucrărilor de modernizare a Drumului Careiului, Primăria Municipiului Satu Mare anunță că de joi, 12 aprilie, se reiau lucrările la carosabilul de pe Drumul Careiului.
Polițiștii Biroului Rutier Satu Mare au fost sesizați duminică despre faptul că pe strada Careiului din municipiul Satu Mare a avut loc un accident rutier, soldat cu victime omenești.
Managerul public, Csaba Maskulik, împreună cu dirigintele de șantier și reprezentanții firmei Tehnic Asist Botoșani au verificat astăzi stadiul lucrărilor de modernizare a Drumului Careiului din municipiul Satu Mare.
Ca urmare a prezentării în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, cu propunere de luare a unor măsuri preventive, a celor doi bărbați din Satu Mare cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, Judecătoria Satu Mare a emis pe numele autorului
Primăria Satu Mare anunță că ”Urmare a continuării lucrărilor de Modernizare Drum Carei, în data de 05.11.2016, începând cu ora 09.00, pe Drumul Careiului la intersecția străzilor Brândușa și Arinului se vor efectua lucrările de asfaltare a racordurilor cu străzile laterale (str. Brândușa și str. Arinului).
Ca urmare a continuării lucrărilor de modernizare pe Drumul Careiului, Primăria Municipiului Satu Mare anunță că în perioada 07.09.2016 - 08.09.2016 vor avea loc lucrări de asfaltare în zona sensului giratoriu de la ieșirea înspre municipiul Carei.