pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Propunerea legislativă de modificare a Legii 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun prin care fumatul este interzis minorilor în școli și în jurul acestora, plus în alte locurile publice, a fost adoptat tacit de Senat.

Legea carantinării și izolării, promulgată sâmbătă de şeful statului, a intrat de astăzi în vigoare.

Președintele Klaus Iohannis a semnat, sâmbătă, decretul pentru promulgarea Legii privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ.

Șoferii dependenți de alcool ar putea să rămână fără permis la solicitarea medicilor. Zeci de astfel de persoane s-au trezit deja cu permisele suspendate.

E lege! Dacă rămâneți fără curent, veți fi despăgubiți cu 30 de lei. Din acest an, Enel, Electrica, E.On şi CEZ vor despăgubi automat consumatorii casnici de energie electrică din zona lor de reţea dacă au loc pene de curent mai lungi.

Cei care nu vor sa iasa la pensie la limita de varsta stabilita prin lege se pot pensiona anticipat, urmand a beneficia de pensie anticipata partiala.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a pus, joi (2 noiembrie), în dezbatere publică, proiectul de lege privind întărirea autorităţii poliţistului.
Iohannis anunțase miercuri că va promulga legea privind scutirea pensionarilor de la plata CASS și neimpozitarea pensiilor sub 2.000 lei.
Începând cu 1 august, intră în vigoare legea care permite patronilor de localuri să primească mai mult de 10.000 de lei pe zi, cash, pentru organizarea de nunţi şi botezuri.
Senatorii jurişti au admis, azi, o serie de amendamente la legea antifumat, care elimină interdicţia

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii