pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

În perioada zilelor libere prilejuite de sărbătorirea Nașterii Domnului, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Someș” al județului Satu Mare au fost solicitați să intervină în 92 misiuni. 

Sâmbătă, la Oradea a avut loc Gala Premiilor Dr. Mozes Karoly în cadrul căreia  au fost premiați cei mai activi și implicați asistenți medicali, mulți dintre ei aflați în prima linie a serviciilor medicale.

Peste 20.000 de elevi din municipiul Satu Mare beneficiază de asistență medicală prin Centrul Social de Servicii Medicale din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Satu Mare, iar în acest sens se fac eforturi constat pentru dotarea și îmbunătățirea activității din cadrul cabinetelor medicale școlare, anunță Primăria Satu Mare.

Serviciul comunitar gratuit, non stop national si international- PEDITEL 1791 a oferit asistenta medicala pentru aproape 24.000 de copii, in primele 120 de zile ale anului 2019.

Centrele de permanență sunt unități sanitare cu sediul stabil în cadrul cărora se asigură asistența medicală primară în regim de gardă de către personal calificat pentru toți pacienții, indiferent de statutul de asigurat/neasigurat, cu un program de funcționare stabilit conform zonei de reședință urban/rural.
Centrele de permanență sunt unități sanitare cu sediul stabil în cadrul cărora se asigură asistența medicală primară în regim de gardă de către personal calificat pentru toți pacienții, indiferent de statutul de asigurat/neasigurat,
Din păcate, și nu de puține ori, boala lovește și personalul medical.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii