pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Autobuzele Transurban vor circula, în perioada 22-24 iunie, după un program special. 

Transurban Satu Mare aduce la cunoștință călătorilor sătmăreni că în urma reclamațiilor și sesizărilor primite din partea locuitorilor de pe strada Jubileului, din proximitatea stației de autobuz, privind poluarea fonică și atmosferică s-a luat decizia de a schimba capătul de linie al autobuzelor cu numerele 14 și 18.

Parcările neregulamentare continuă să provoace incidente și să creeze întârzieri considerabile ale autobuzelor Transurban, dar și a curselor speciale pentru elevi. 

Compania Solaris a livrat încă două autobuze hibrid Solaris Urbino. Autobuzele au fost achiziționate prin fonduri europene. 

Astăzi, 19 aprilie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier la intersecția dintre B-dul. Lucian Blaga și Parcul Industrial din municipiul Satu Mare, soldat cu vătămarea corporală gravă a unei persoane și rănirea ușoară a altor două.

Două autobuze fost implicate într-un accident rutier în municipiul Satu Mare, în această dimineaţă, pe DN 19. În urma impactului, au fost rănite 12 persoane, dintre care două sunt în stare gravă.

Operatorul de transport public, Transurban Satu Mare, anunță că autobuzele de pe liniile speciale destinate elevilor NU vor circula în perioada 05.02.2018-11.02.2018 (vacanța intersemestrială).
Transurban anunță program special de sărbători.
Prima tranșă de șase autobuze achiziționate de către operatorul public de transport local Transurban a sosit la Satu Mare.
Programul autobuzelor Transurban în minivacanţa de 1 decembrie.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii