pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Proiectul “Salvator din pasiune”, derulat de Inspectoratul pentru Situații de Urgența “Someș” al județului Satu Mare,  s-a îmbogățit în perioada 29.10.2022.- 20.11. 2022, cu două serii noi de voluntari, respectiv seria IX și seria X, la care au participat un număr de 50 de tineri. 

Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Someș” Satu Mare va începe seria a V-a de pregătire a voluntarilor în cadrul programului “Salvator din pasiune”.

13 dintre voluntarii care au absolvit primul stagiu de pregătire în cadrul ISU Satu Mare, 6 fete și 7 băieți, în cele trei serii desfășurate până în prezent, au dus această experiență la un alt nivel. Sunt pregătiți acum pentru a încadra autospecialele de intervenție.

Campania “Salvator din pasiune” continuă şi în anul 2019. ”Dacă ai între 16 şi 65 de ani, te aşteptăm să te alături salvatorilor sătmăreni”, este mesajul pompierilor.

Proiectul „Salvator din pasiune”, prin care se lansează semenilor o provocare, aceea de a deveni voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din România, a demarat și în județul Satu Mare.

Probe de foc pentru echipajele care s-au întrecut miercuri, 20 iunie, în faza județeană a Concursurilor Profesionale ale Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență.La start s-au aliniat opt echipaje ale serviciilor voluntare și cinci echipaje ale serviciilor private care au avut de parcurs trei probe de concurs.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii