14 tineri dornici de implicare s-au înscris în prima serie a voluntarilor sătmăreni și au început cursurile specifice, susținute de către specialiști din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Someș” al Județului Satu Mare.
După parcurgerea unor programe de pregătire, activităţile derulate alături de pompierii profesioniști vor consta în participarea la misiunile de intervenție, utilizarea noţiunilor de bază în acordarea primului ajutor calificat, implicarea în acţiunile de ajutor umanitar şi în cele de popularizare a mesajului preventiv.
Demersul instituţiei are la bază beneficiile activităţilor de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarităţii şi responsabilităţii civice şi valorii profesionale a acestora, materializată în sprijinul acordat comunităților pe timpul situațiilor de urgență, dar și pentru prevenirea lor.