Potrivit tradiției creștine, Postul Crăciunului începe de miercuri și va dura 40 de zile, până în Ajunul Crăciunului când se ţine post negru şi este aşteptat preotul să aducă vestea Naşterii Mântuitorului.
Polițiștii Biroului Rutier și Serviciului Rutier din cadrul I.P.J. Satu Mare au acționat pe arterele rutiere din județ aplicând circa 80 de sancțiuni contravenționale pentru depășirea limitei legale de viteză, lipsa centurii de siguranță, lipsa documentelor sau alte abateri săvârșite de conducătorii auto, valoarea acestora depășind 17.500 de lei.
Joi, 16 noiembrie 2017, de la ora 10,30, în sala mică de şedinţe a Palatului Administrativ se vor desfăşura audienţele lunare organizate de către reprezentanţii Biroului Teritorial Oradea al instituţiei Avocatul Poporului.
Marți, 5 decembrie 2017, de la ora 18:00, în sala Teatrului Municipal din Carei va avea loc gala de operetă a Teatrului de Operetă din Budapesta.
Două dosare penale pentru alcoolemie întocmite de polițiști în weekend.
Polițiștii rutieri sătmăreni au depistat în acest sfârșit de săptămână, în trafic, pe arterele rutiere din județ, 8 șoferi care conduceau cu viteză excesivă.
Marți, 21 noiembrie 2017, ora 20.00, la Teatrul Municipal din Carei va avea loc  spectacolul de  stand-up comedy cu Costel Bujor.
O firmă din Spania angajează 800 de români dispuşi să culeagă căpşuni pentru 40,43 euro brut/zi.
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare a organizat în perioada 10-11 noiembrie 2017 prima ediție a Festivalului Concurs Național de Muzică Folk „Octavian Bud”.
Începând cu 13 noiembrie 2017 Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare va demara 4 cursuri de formare profesională in meserii solicitate de către agenții economici care au un deficit de forță de muncă calificată.
În cursul lunii octombrie 2017, inspectorii de muncă din cadrul I.T.M. Satu Mare au efectuat 191 controale, din care 103 controale în domeniul relațiilor de muncă (RM) și 88 controale în domeniul securității și sănătății în muncă (SSM).
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, va premia mâine cuplurile care au împlinit 50 și 60 de ani de la încheierea căsătoriei.
Electrolux a început să producă la fabrica sa de la Satu Mare primul aragaz din lume cu funcție de gătit la abur – o tehnologie specifică, până acum, doar cuptoarelor incorporabile.
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de muncă Satu Mare comunică o rată a șomajului la sfârșitul lunii octombrie de 3,12%, identică cu cea din luna septembrie.
La acest sfârșit de săptămână, în ”sala ciupercă” a ștrandului din Satu Mare va avea loc o expoziție de păsări și animale mici.
Polițiștii din cadrul Poliției Rurale Beltiug împreună cu cei din cadrul Poliției oraș Ardud au identificat în trafic, un tânăr, de 27 de ani, din Doba, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 108L, în localitatea Terebești.
Primăria Municipiului Satu Mare , Centrul “G.M. Zamfirescu” şi Salonul “Expressive”organizează și în acest an evenimentul „Beauty Days”, unul dintre cele mai importante evenimente de beauty din nord-vestul țării.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a pus, joi (2 noiembrie), în dezbatere publică, proiectul de lege privind întărirea autorităţii poliţistului.

cba

gmz

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii