Experiența a fost trăită de un grup de 50 de participanți, tineri și persoane vârstnice, oșeni autentici, cunoscători și promotori ai tradițiilor ancestrale.
Inițiatorul proiectului, protopopul de Oaș Marcel Malanca, a fost sufletul evenimentului pe tot parcursul zilei, proiectul desfășurându-se în jurul Bisericii de lemn de secol. XVII, străjuită de casele țărănești din diferite zone etnofolclorice ale Țării Oașului, care au fost ocupate de familiile Berende, Bereșoaie, Chișoaie, Finta, Cicio, Tripon.
Conform tradiției, la sosire, primarul Aurelia Fedorca a fost primită cu colac și sare, bucurându-se și implicându-se alături de ceilalți protagoniști de o zi autentică oșenească.
În acest cadru, participanții au experimentat viața autentică tradițională a satului românesc cu activități specifice din traiul zilnic obișnuit al unui țăran de sorginte oșenească (”familii” organizate în jurul unui bătrân -înțeleptul casei- au desfășurat activități de-a lungul unei zile întregi care au presupus asigurarea existenței, manifestarea credinței și împărtășirea bucuriei tradițiilor: rugăciunea în biserica satului, gătitul și gustarea traditională, meșteșuguri, pășunatul oilor, munca câmpului (cositu și făcutu clăii) desfăcutu mălaiului, torsu, tâmplăria, țesutu, vâltoarea, frământarea aluatului pentru pâine și prescuri, jocurile copilăriei, danțul la ciupercă etc.
Cu această ocazie a fost sărbătorită și mătușa Hotca Ana „Bereșoaia”, care zilele trecute a împlinit 75 de ani. Organizatorii i-au făcut o surpriză neașteptată, dăruindu-i un tort și un frumos buchet de flori.
Participanții s-au conformat traiului autentic oșenesc prin purtarea costumului tradițional simplu, respectarea sarcinilor de conviețuire socială și muncă, respectiv adaptarea la nevoile existențiale (fără sursă de curent și fără telefoane).
Scopul programului a fost acela de a promova valorile tradițiilor și spiritualitatea satului românesc, de a-i determina pe tinerii generației noastre să-și conștientizeze originea și identitatea, să iubească și să promoveze frumosul, credința și patrimoniul moștenit.
Proiectul ”O zi în satul meu” a fost realizat de Protopopiatul Ortodox Român Oaș și Asociația Tinerilor Ortodocși din Protopopiatul Oaș - ATOPO, cu binecuvântarea PS Părinte Justin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, fiind dedicat ”Anului omagial al satului românesc”.
Colaboratori: Muzeul Țării Oașului, Casa de Cultură din Negrești Oaș, Liceul I.G. Andron, Clubul copiilor, cu susținerea Primăriei din Negrești Oaș.
Tinerii implicați reprezintă ATOPO și sunt din Parohiile Negrești-Oaș, Vama, Prilog, Turț, Lechința, Cămârzana, Racșa, iar vârstnicii colaboratori sunt oșeni păstrători și promotori ai tradițiilor, originari din Negrești-Oaș, Prilog și Vama.
Foto: Emilian Moldovan