pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Zilele Culturale Partium: spectacole interesante și interactive pentru cei mici

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

O întreagă serie de spectacole de păpuși distractive, pentru întreaga familie sunt incluse în programul celei de a 18-a ediții a Zilelor Partium. 

Numeroase spectacole îi așteaptă pe cei mici și cei mari deopotrivă în cadrul celei de a 18-a ediții a Zilelor Partium, ce se va desfășura în perioada 20-25 august la Satu Mare.

Asociația Art Project, susținător al Teatrului de Păpuși Brighella al Trupei Harag György, îi așteaptă pe micuții spectatori, însoțiți de adulți, în timpul săptămânii în Parcul de lângă Turnul Pompierilor, iar în weekend în Grădina Romei din municipiu.

Spectacole de teatru de păpuși pentru întreaga familie

În prima zi a Zilelor Partium, în 20 august de la ora 10.00, trupa de teatru Álomzúg din Biatorbágy (Ungaria) va prezenta un spectacol ce va avea ca temă ingeniozitatea, toleranța, înțelegerea reciprocă și minunile. Spectacolul muzical intitulat ”Strugurele vorbitor, mărul zâmbitor și piersicul zornăitor” (adaptare după basmul cu același titlu al scriitorului maghiar, Benedek Elek) este povestea unei prințese și a unui porc vrăjit într-un ținut al unei împărății îndepărtat.

De la ora 17,00, producția Teatrului Árgyélus din Slovacia, ”Povestea creației” va reveni la viață pentru iubitorii teatrului de păpuși. Printre altele, putem afla cum Adam și-a procurat mai mult timp de viață pe pământ, pe lângă cei 30 de ani primiți inițial și cum s-a derulat prima sa ceartă cu Eva.

Teatrul Árgyélus din Slovacia va prezenta în 21 august, de la ora 10.00, spectacolul inspirat de povestea populară cu titlul Pâinea Lumii, combinând rolurile de păpușar, cântăreț de muzică populară și cel de povestitor. Protagonistul mănâncă o pâine mică din cel mai mic bob de grâu, citește cea mai înțeleaptă carte din lume, iar cu puterile astfel dobândite se luptă cu toate necazurile lumii și găsește ziua pierdută.

Aventuri cu Csalóka Péter

În 22 august, ora 10,00 Teatrul de Papusi Ciróka din Kecskemét (Ungaria) va fi pe scena de lângă Turnul Pompierilor, unde va prezenta spectacolul de succes, Csalóka Peter.
Dacă veți alege acest program, organizatorii promit un spectacol pe placul întregii familii, cu înțelepciuni despre omenie.

În 24 august va fi prezentă pe scena din Grădina Romei Teatrul Márkus din Pécs (Ungaria), care de aproape 30 de ani îi vrăjește pe cei mici și pe cei mari cu piese de teatru adaptate după povești folclorice și clasice maghiare.

Începând cu ora 11, va avea loc spectacolul "Aripile regelui Matthias", despre Ungaria din perioada stră-stră-străbunicilor noștri. Szilágyi Erzsébet și Hunyadi János vor evoca momente din copilăria marelui rege, luptele câștigătoare purtate de el și măreția sufletului său.

În vizită la Circ

În zilele de 24 și 25 august de la orele 12,00 teatrul de păpuși Tintaló din Kecskemet va prezenta un spectacol inedit, de excepție, pe scena din Grădina Romei.

Circul Tintaló este un circ neobișnuit de mic, cu 16-20 de locuri, destinate exclusiv copiilor. Părinții se pot uita, pe furiș, prin găurile din partea laterală a cortului, în timp ce copiii lor pot urmări îndeaproape programul de cincisprezece minute al păpușilor mecanice. Pe scena minusculă, copiii sunt fascinați de producția magică a elefantului, a clovnilor și acrobaților confecționați din lemn. Când spectacolul ajunge la final, după o scurtă pauză, acesta poate fi revizionat, deoarece Circul Tintaló va distra permanent micuții spectatori.

Spectacol pe lacul din Grădina Romei

Sâmbătă, 24 august, ora 12.30 trupa de teatru de păpuși Giant Puppets (Ungaria) va prezenta pe Lacul din Gradina Romei spectacolul Regele Broască, o producție spectaculoasă cu elemente de design teatrale, muzicale și vizuale speciale.

”În apa lacului va înota o broască uriașă, atrăgând atenția publicului și a fetei prin muzică și mișcări speciale, aceștia ajutându-l în final să redevină om - metamorfoza va avea loc în fața ochilor noștri", anunță organizatorii.

În ultima zi a Zilelor Culturale Partium, pe 25 august, ora 11,00, trupa de teatru ambulant pentru copii din Budapesta, Aranyszamár Bábszínház (Teatrul de păpuși Măgărușul de Aur) va prezenta spectacolul interactiv cu titlul Palatul Regelui Lună, pe parcursul căreia, fata frumoasă din basm va fi eliberată cu ajutorul copiilor din public.

Seria spectacolelor de teatru de păpuși se va încheia pe 25 august, ora 12.30, cu producția Copacul de povești a Bunicului (Öregapám mesefája) prezentat de trupa de teatru Meseszínház din Slovacia.

Povestirile lui Tepo - bunicul renumitului povestitor slovac, Badin Adam - și personajul sau preferat din basm, Szerencsés János fac parte din firul poveștii. Lumea de poveste a basmelor folclorice și a meșterilor burghezi se întâlnesc în acest spectacol, îmbogățită cu experiența unei vieți bogate în întâmplări fascinante.

Pe lângă spectacolele gratuite de teatru de păpuși din Grădina Romei, Art Project pune la dispoziția copiilor elemente de joc unice, precum toboganul „Paprikajancsi” și caruselul folcloric.  

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii