banner draxkmaier satu mare

Premieră | Spectacolul ”Bani din cer" de Ray Cooney, la Teatrul de Nord

Trupa „Mihai Raicu” a Teatrului de Nord prezintă duminică, 13 octombrie 2019, de la ora 19.00, premiera comediei ”Bani din cer” de Ray Cooney, regia Daniel Vulcu.

Distribuția: Ioana Cheregi, Romul Moruțan, Stelian Roșian, Roxana Fânață, Andrei Stan, Ciprian Vultur, Cătălin Mareș. Scenografia Alexandru Radu, coregrafia Roxana Fânață.

Sunt valabile abonamentele „Ștefan Mareș” și Premium. Informații și bilete: Agenția teatrală, str. Horea nr. 6; telefon: 0261712106.

Într-o viață marcată de rutină, mediocritate și plictis, mulți dintre noi visăm la un miracol care să ne schimbe radical traiectoria și să ne plaseze pe orbita unei existențe total diferite. Una fericită, prosperă, lipsită de griji. De cele mai multe ori, ingredientul lipsă din rețeta noastră îl reprezintă banii. Pe care ni-i dorim mulți, dintr-o dată și acum. Fie că vorbim de o moștenire neașteptată, un câștig la loto sau orice alt tip de miracol. Dar dacă acești bani, odată cu ridicarea noastră materială, ne coboară moral până la pierderea decenței?

„Bani din cer” este o piesă construită în jurul unei asemenea situații. Ne prezintă o avalanșă de schimbări de situație, într-un ritm alert, unde personajele se intersectează încontinuu, iar o minciună inițială ajunge la dimensiuni incontrolabile. Fără a conține elemente moralizatoare, spectacolul ne incită să râdem copios de încurcăturile născute dintr-o asemenea întâmplare, nu arată cu degetul pe nimeni, dar induce subtil o întrebare în conștiința fiecăruia: „Oare eu ce aș face într-o asemenea situație?”

BANI DIN CER de Ray Conney
Regia artistică: Daniel Vulcu
Scenografia: Alexandru Radu
Coregrafia: Roxana Fânață
Distribuția:
Jean Perkins - Ioana Cheregi
Henry Perkins - Romul Moruțan
Bill - Stelian Roșian
Betty Johnson - Roxana Fânață
Vic Johnson - Andrei Stan
Slater - Ciprian Vultur
Davenport - Cătălin Mareș

Regia tehnică: Cristian Rudăreanu
Sufleur: Larisa Székely
Sunet: Vlad Giurge
Lumini: Ioan Iluță, Călin Mocan

Durata spectacolului: 1h, 30min. (fără pauză)

Lasă un comentariu

cbasatumare

centrulgmzamfirescu

energy kids

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii