pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Bărbat din Bihor, victima unui omor plănuit de soţie şi de verișoara lui. Femeile au plătit 40.000 lei unui bărbat să-l omoare

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Biroul de Presă din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, informează că pe rolul acestuia se află înregistrat dosarul penal având ca obiect infracțiunea de omor calificat, faptă prev. de art.189, alin.1, lit. a din Cod penal.   

Se efectuează cercetării sub aspectul comiterii infracțiunii de omor calificat, faptă prev. de art.189 alin.1, lit. a din Cod penal, fata de trei persoane din județul Bihor, în sarcina cărora s-a reținut faptul că: 

Numita A, împreună cu prietena sa, suspecta B, au premeditat să ucidă victima C (soţul numitei A şi verişorul suspectei B), prin apelarea la serviciile unei terţe persoane care să comită o astfel de faptă, sens în care B l-a determinat pe D să comită fapta în schimbul sumei de 40.000 lei. 
În baza înţelegerii dintre cei trei, în seara zilei de 18.12.2021, în jurul orei 22:00, D l-a ademenit pe C pe un drum lăturalnic al drumului ce duce spre vama Valea lui Mihai, în apropierea localităţii Bărantău, unde D i-a aplicat victimei, în zona capului, două lovituri cu un topor, după care cei doi i-au aplicat mai multe lovituri cu un cuţit în zona abdominală, provocându-i leziuni ce au condus la decesul victimei. După acestea B şi D  au transportat victima cu autoturismul ce aparţinea suspectei B pe un câmp situat în extravilanul oraşului Valea lui Mihai, în apropierea fostei cariere de nisip, situată în zona nord-vestică a oraşului, unde au îngropat cadavrul. 
Cei trei suspecți au fost reținuți, recunoscând comiterea faptei, cu precizarea faptului că luarea acestei masuri procesuale, nu afectează prezumția de nevinovăție de care se bucură cei trei  suspecți.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii