pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Radu Sergiu Ruba lansează cartea „Un mic arhipelag” la Satu Mare și la Primăria orașului Ardud

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, în colaborare cu Asociația Scriitorilor de Nord Vest și Primăria orașului Ardud, organizează vineri, 11 octombrie 2019, începând cu ora 13,00, la Cafeneaua Poesis Satu Mare, lansarea cărții Un mic arhipelag, a scriitorului Radu Sergiu Ruba.

Lansare care va avea loc și sâmbătă, 11 octombrie 2019, începând cu ora 13,00, la Primăria din Ardud.

Radu Sergiu Ruba s-a născut la 14 octombrie 1954, în orașul Ardud, județul Satu Mare. Între 1978-1990, a lucrat ca profesor de limba franceză, de limba și literatura română, ca inspector de specialitate în Ministerul Învățământului și Științei, responsabil cu subsistemul educației speciale pentru deficienții de vedere. În 2006 este ales președinte al Asociației Nevăzătorilor din România.

Între 1987-1998 conduce, ca redactor șef, revista Litera noastră, publicată în scriere Braille și în scriere vizuală. Revine la conducerea acestei reviste, începând de la 1 februarie 2000. A făcut parte din colegiile de redacție ale săptămânalelor Phoenix și Tinerama, a colaborat constant la cotidianul Curentul și la revista Oameni în top, precum și la numeroase reviste literare. Din 1992, realizează, la Radio România Actualități, emisiunea săptămânală Ochiul interior. A realizat de asemenea, în direct, emisiunea de 90 de minute "Tiflo-Antena" pe programul Antena Bucureștilor în perioada 1995-1996. Are statutul de colaborator permanent, cu drepturi de autor, al Societății Române de Radiodifuziune.

A realizat numeroase materiale pentru Radio Europa Liberă și Radio Europa FM.

Menționăm câteva titluri din cărțile sale:
Spontaneitatea înțeleasă, poezie, Editura Cartea Românească, 1983;
Iluzia continuă, poezie, Editura Cartea Românească, 1988;
Iubirea și Orientul, poezie și nuvele, Ed. Phoenix, București, 1994;
Contrabanda memoriei, nuvele, Ed. Cartea Româneasca, 1997;
Dacă pleci în căutarea mea, antologie personală, Ed. Axa, Botoșani, 1999;
Marginal, poeme, Ed. Dacia, Cluj, 2001;
Demonul confesiunii, roman, ediția a doua, editura Limes, Cluj 2009.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii