pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Moment solemn și manifestări culturale organizate la Carei, cu ocazia Zilei Naționale a României

Direcția de Cultură a Municipiului Carei a organizat azi, de 1 decembrie 2019, la ora 12.00, pe platoul din fața Monumentului Ostașului Român din Municipiul Carei, un moment solemn dedicat Zilei Naționale a României.

Manifestarea a debutat cu intonarea Imnului Național de către Corul Asociației „Unirea 2009", după care a urmat un moment artistic emoționant prezentat de grupul de Tulnicărese din Ianculești, apoi Bogdan Georgescu, directorul Direcției de Cultură a evocat semnificația Zilei Naționale.

A urmat un Te Deum oficiat de preoți din cadrul Parohiei Ortodoxe Române Carei, depuneri de coroane din partea instituțiilor publice, partidelor politice și asociațiilor culturale.Evenimentul s-a încheiat cu un moment artistic prezentat de Corul Asociației „Unirea 2009", membrii căruia au interpretat mai multe melodii patriotice și o colindă, grupul Magic Dance de la Centrul Cultural Carei a prezentat două dansuri, folosind costumații tricolore, din partea Asociațiunii Astra, Despărțământul „Aurel Coza" Carei au recitat poezii Răzvan Fuzi, Adelin Petraș, Marcel Ursan, iar din partea Centrului Cultural au recitat poezii Graz Denisa și Lazăr Amarilis, eleve ale școlii Gimnaziale "Vasile Lucaciu".


După evenimentul de la Monument a avut loc o degustare de produse tradiționale.


Activitățile culturale dedicate Zilei Naționale au continuat, de la ora 16.00, la Teatrul Municipal, unde a avut loc un concert omagial de folclor, oferit de Ansamblul Iedera, Club Dance și Ansamblul Ceatăra din Carei.

Invitatele manifestării sunt Adriana și Mariana Anghel.

Intrarea este liberă, în funcție de locurile disponibile în sală.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii