compus din: ”Coloana Infinită”, ”Poarta Sărutului” și ”Masa Tăcerii”. Comanditara lucrării a fost ”Societatea Liga Națională a Femeilor Gorjene”, iar președinta organizației, Aretia Tătărescu, soția primului ministru Gheorghe Tătărescu, i-a acordat lui Brâncuși deplină libertate de acțiune și l-a ajutat să obțină sprijinul financiar necesar. Coloana are o înălțime de 29,35 metri și este compusă din 15 moduli octaedrici suprapuși, având la extremități câte o jumătate de modul. Cei 15 modului (numiți „mărgele” de către Brâncuși) plus cele două jumătăți dau 16, număr ce face referire la anul în care România a intrat în Primul Război Mondial. Jumătățile reprezintă jumătatea anului, momentul în care România a intrat în conflagrație.

Monumentul, un stâlp funerar oltenesc stilizat, este cea mai cunoscută opera a lui Constantin Brâncuși când românii sunt puși să enumere operele lui artistului gorjean.

În anul 1934, Constantin Brâncuşi a fost invitat să ridice un monument întru cinstirea faptelor eroice ale gorjenilor şi, cu deosebire, a rezistenţei populaţiei oraşului Târgu-Jiu, din timpul primului război mondial. Artistul dorise dintotdeauna “să facă ceva pentru ţară”, aşa încât a acceptat bucuros comanda, socotind-o un punct culminant în cariera sa. În februarie 1935, Brâncuşi îi scrie Militei Petraşcu – fosta să elevă, cea care o sfătuise pe Aretia Tătărescu, să i se adreseze – că este “ca un ucenic în ajun de a deveni calfă, aşa că propunerea nu putea să cadă mai bine”.

Brâncuşi a avut de multe ori intenţia să ridice monumente de for public, dar – cu excepţia ansamblului de la Târgu-Jiu- nici unul din proiectele sale nu s-a materializat. Brâncuşi a hotărât că la Târgu-Jiu o “Coloana Infinită” de mari dimensiuni era cel mai potrivit monument pentru comemorarea eroilor căzuţi în război. Perioada în care s-a elaborat şi realizat monumentul coincide în mare cu durata guvernării liberale, o perioada de înflorire economică, prosperitate şi creativitate.

Brâncuşi a cerut ca de toate aspectele tehnice ale realizării monumentului să se ocupe o persoană în care avea deplină încredere: tânărul Ştefan Georgescu-Gorjan. Acest tânăr era inginer-şef şi adjunct al directorului la Atelierele Centrale Petroşani din cadrul Societăţii “Petroşani”. Conducea biroul de proiectare, turnătoria şi laboratoarele şi cunoştea foarte bine forța de muncă. Societatea “Petroşani” avea capital al liberal, iar directorul general,Ioan Bujoiu, era un membru marcant al PNL şi ministru în cabinetul Tătărescu. La cererea premierului, societatea a fost de acord să suporte costul execuţiei şi montării monumentului, precum şi să asigure personalul calificat.

Sculptorul a constatat cu plăcere că tânărul inginer îmbină temeinica pregătire profesională cu bună cunoaştere a limbilor străine fiind cu aplecare spre filosofie, istorie, literatură şi artă. Ştefan Georgescu-Gorjan era conştient de genialitatea sculptorului şi a reuşit să-i intuiască ideile cu privire la “Coloana Infinită”. Alămirea Coloanei s-a făcut la fața locului, aplicând prin pulverizare sârmă de alamă.

Aceasta tehnologie a fost utilizată la vremea respectivă pentru prima dată în România și a fost adusă special din Elveția.

Greutatea totală a Coloanei (nucleu + “mărgele”) este de 29.173 kg. La construcția și ridicarea monumentului nu au fost accidente. Pe 27 octombrie 1938, coloana din oțel și fontă făcută să sprijine bolta cerească este inaugurată în prezența oficialităților, oamenilor de cultură dar și a persoanelor în cinstea cărora fusese ridicată.