- ”Este o scriere care după ce o veți lectura o să vi se pară îndrăzneață. Spun treaba asta nu pentru că așa vreau eu, ci pentru că toate reacțiile vizavi de carte au fost în sensul acesta”, a declarat în deschiderea evenimentului, Florin Horvath.
- ”Am descoperit actul de danie al lui Neagoe Basarab, prin care spune: Donez cinstitul cap al Sfântului Ioan Botezătorul mănăstirii Dionisiu de pe Muntele Athos. Ei bine din aceea clipă, lucrurile au luat, au căpătat un interes destul de special. Ce să caute cinstitul cap al Sfântului Ioan Botezătorul tocmai în Argeș? Toți cei care v-ați preocupat sau veți fi fost la Sfântul Muntele Athos ați constatat că la mănăstirea Dionisiu se află mână dreaptă și nicidecum capul. Așa au început întrebările să descâlcească puțin lucrurile sau să le încurce și mai rău. Important este faptul că, mi s-a părut subiectul superb și am avut sentimentul că trebuie să mă ocup de el”, a mai spus scriitorul.
Florin Horvath este membru al Cenaclului literar „Silvania”, a colaborat cu diverse reviste de cultură din țară și din județul Sălaj, printre care „Caiete Silvane” și este membru al Ordinului Cavalerilor Templieri și al Francmasoneriei.
S-a mutat în Zalău în 1975 și a lucrat, pe rând, la societățile „Armătura” și „Anvelope”. Până în 1972, fusese pilot militar, dar fiind o fire rebelă, comuniștii l-au suportat cu greu în elita militară. A fost obligat să renunțe și a făcut cursuri de specializare în „Automatizări sectoare calde”. Noua meserie l-a adus la Zalău.
Revoluția din Decembrie 1989 l-a găsit în balconul Comitetului Județean de Partid (actualul sediu al Prefecturii Sălaj). Dar, după un an și opt luni a plecat, nemulțumit de faptul că FSN-ul încerca să devină un nou „partid stat”.