Descoperirile din aceste așezări arată că ele se deosebesc de așezările contemporane și pot fi considerate centre economice, politice și religioase. Un rol esențial în acest sens l-au avut tehnicile noi de fotografiere aeriană și de scanare geomagnetică, metode tehnice prin care au fost evidențiate dimensiunile câmpurilor de cuptoare de la Medieșu Aurit și Iojip, respectiv sistemele defensive prezente la așezările preistorice de la Căuaș, Andrid, Pir, Dindești, Pișcolt, Carei, Berveni, Căpleni și Medieșu Aurit și Călinești Oaș. Între acestea așezări speciale, situl de Moftinul Mare se remarcă a fi cel mai vechi centru regional din zona de nord-vest a României, constructorii săi depunând un efort colosal pentru a-l evidenția ca centru religios, un axis mundi care timp pe mai multe secole a realizat legătura între lumea terestră și lumea divină.

Situl aparținând neoliticului târziu de la Moftinu Mare a fost descoperit în anul 2016, în contextul realizării unor cercetări arheologice preventive, prilejuite de construcția unor sonde de extracției a gazelor naturale. Nimic însă nu a prevestit surpriza de proporții ce s-a conturat de atunci. Sondajele arheologice, perieghezele, observațiile de teren și consultarea hărților satelitare au sugerat în scurt timp că pe acel loc se află o așezare neolitică care prin dimensiuni, construcții și inventar ocupă un loc special printre așezările din regiune. În urma scanării magnetometrice realizate în lunile octombrie și decembrie (2020) în zona centrală a sitului au fost identificate și măsurate structuri circulare, dispuse concentric, pe o suprafață de 6,5 ha. În număr de cel puțin șase, acestea sunt reprezentate de șanțuri și palisade ce au fost construite cu scopul de a apăra o incintă circulară mică, cu o suprafață de cca. 0,35 ha. În patru zone radiale șanțurile au rămas nesăpate cu scopul de a lasă drumuri de acces spre zona centrală. La Moftinul Mare este prima astfel de construcție monumentală documentată pentru nord-vestul României la nivelul cronologic al neoliticului târziu (4900–4500 a Chr). Astfel de așezări mai sunt cunoscute pentru această perioadă în câteva puncte răspândite pe un teritoriu vast, cuprinzând Ungaria, Austria, Germania, Cehia și Slovacia.

De câteva decenii arheologia a urmărit să afle funcționalitatea acestor mega-structuri, construite cu cu mult efort. Spre exemplu, la stuctura circulară de la la Polgár (n-e Ungariei), similară ca dimensiuni cu aceea de la Moftin, pentru săparea celor 5 șanțuri cu deschiderea de 7-8 m și adâncimea de 4 m a fost excavată o cantitate de cca 30.000 m³. Efortul depus pentru săparea acestor structuri înscrie construcțiile circulare din Câmpia Tisei în cadrul arhitecturii monumentale prezente pe continent. La fel ca și la structurile similare cercetate la Polgár și Beretőújfalu, în jurul structurii apărate de șanturi concentrice de la Moftin exista o mare așezare cu o suprafață uriașă, de peste 60 ha. Măsurătorile magnetometrice, cât și săpăturile arheologice arată că pe această suprafață sunt prezente mii de structuri realizate de mâna omului (case, gropi de provizii, morminte, ofrande). Săpăturile arheologice din 2016, la care se adaugă cele recente, din decembrie 2020 realizate în marginile de sud, est și vest a așezării au permis cercetarea a peste 170 dintre ele, dovedind existența unui bogat material arheologic, reprezentat de ceramica, unelte și arme din piatră. Cercetarea din decembrie 2020 a dus la identificarea a numeroase gropi de stâlpi foarte mari, ceea ce denotă existența unor locuințe de mari dimensiuni, asemenea acelora descoperite în mai multe așezări contemporane. În aceste locuințe trăiau probabil familiile extinse sau chiar mai multe familii înrudite. Unele din aceste gropi pentru stâlpi aveau la baza lor depuse ofrande, vas ceramice și topoare din piatră, ofrande menite a contribui la trăinicia viitoarei locuințe. Deosebit de spectaculoase sunt unele morminte în care, defuncții au fost îngropați împreună cu inventare alcătuite din vase ceramice, topoare din piatră șlefuită și unelte din piatră cioplită.

Asemănările așezării de la Moftinu Mare cu câteva situri contemporane din Ungaria ne face să apreciem că acestea sunt așezări centrale, așezări care s-au format în zone de vaduri comerciale. Spre exemplu așezarea de la Moftinu Mare este situată pe un promontoriu pe care, în Evul Mediu există atestat drumul principal prin care mlaștina Ecedea era traversată pe la sud. Dincolo de dimensiuni, așezările de felul aceleia de la Moftin se deosebeau de așezările învecinate prin prezența marilor construcții circulare cu rol defensiv. Funcționalitatea zonei centrale apărate de aceste mega-structuri a fost stabilită în urma cercetărilor arheologice. Spre exemplu la Polgár s-a constat că cele 13-16 clădiri ce au funcționat la un moment dat pe suprafața fortificată, erau orientate radial spre o clădire situată în poziție centrală. Reconstituirea arhitecturală întâmină dificultăți datorită numeroaselor reconstrucții și adăugiri pe care le-au suferit clădirile din lut din zona centrală. Există însă date care susțin că cel puțin unele dintre aceste clădiri centrale erau etajate și aveau pereții pictați și decorați cu meandre.

Artefactele găsite la Polgar și în alte câteva puncte sugerează că centrul mega-strucurilor circulare a fost o zonă non-rezidențială. Ceramica rituală și numeroasele fragmente statui arată că zona centrală a fost scenă pentru desfășurarea unor activități speciale, cu caracter ritual. Inventarul ritual este prezent în toate fazele de refacere a zonei centrale, care a avut un caracter de loc sacru pe parcursul unei lungi perioade de timp, de mai multe secole. Fără îndoială că impresionantele sisteme de fortificații concentrice construit în jurul locului sacru a fost conceput pentru a evidenția caracterul sacru și a probabil pentru a-i impresiona contemoranii din alte așezări. Arheologii își pun întrebarea dacă construcțiile megalomanice de felulul aceleia de la Moftinu Mare nu au avut alături de caracterul religios și un caracter identitar. Există indicii că aceste lucrări ample în pămînt și lemn erau menite a aduna comunitatea în jurul unui proiect comunitar de mare amploare, de felul aceluia ce îl presupunea construcția/reconstrucția și întreținerea unui asemea monument architectural.