Conform statisticilor, peste 900.000 de români, dintre care în jur de 700.000 de bărbaţi şi aproape 200.000 de femei, îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Gheorghe. Din totalul româncelor, peste 135.000 poartă numele de Georgeta, alte 35.000 – Gheorghiţa, Ghiorghiţa şi 15.000 – Geta.

Sfântul Mare Mucenic s-a născut în Capadocia într-o familie creștină și a trăit în timpul domniei împăratului Diocletian.

Legenda Sfântului Gheorghe

S-a inrolat in armata romana si, parcurgand ierarhia militara, Sf. Gheorghe s-a facut remarcat prin faptele de arme. In ciuda decretului impotriva crestinilor, emis de Diocletian in 303, Sf. Gheorghe a ales sa-si marturiseasca public credinta crestina. Din ordin imperial, sfantul a fost intemnitat si supus torturii pentru a-si renega credinta. Loviri cu sulita, lespezile de piatra asezate pe piept, trasul pe roata, groapa cu var, incaltamintea cu cuie, bautura otravita, bataia cu vana de bou si toate celelalte torturi nu au reusit sa-l faca sa renunte la credinta sa.

Martorii suferintelor Sfantului Gheorghe, uimiti de puterea sa de a rezista la durere, au renuntat la credinta in zeitati pagane, imbratisand crestinismul. O dovada a sfinteniei sale o reprezinta o minune savarsita de Sf. Gheorghe in timpul intemnitarii sale. Atingand trupul unui detinut mort din celula sa, acesta a inviat, convingand-o astfel chiar pe imparateasa Alexandra, sotia lui Diocletian, sa se crestineze. Intrucat Sf. Gheorghe a respins oferta imparatului de a-i acorda inalte onoruri in schimbul renuntarii la crestinism, Diocletian a ordonat omorarea prin decapitare a Sf. Gheorghe si a sotiei sale.

In constiinta populara romaneasca, Sf. Gheorghe este unul dintre cei mai prezenti sfinti, numeroase biserici purtand hramul sau. Exista numeroase orase in Romania care poarta numele Sfantului Gheorghe si chiar unul dintre cele trei brate ale Dunarii este denumit astfel. Imaginea Sf. Gheorghe ucigand balaurul este prezenta si pe steagul Moldovei medievale trimis de Stefan cel Mare la Manastirea Zografu de la Muntele Athos.

 Ce tradiţii se respectă în popor

♦ Cele mai multe icoane îl înfăţişează pe Sfântul Gheorghe pe un cal alb, simbol al purităţii, al luminii, în uniformă militară, străpungând cu suliţa un balaur. Această imagine ilustrează legendele în care se povesteşte că Sfântul Gheorghe ucide un balaur care ameninţa o cetate.

♦ În calendarul popular, Sân-George este considerat a fi protector al naturii înverzite, al vitelor şi al oilor. De aceea, creştinii pun la porţile caselor crenguţe de fag, brazde cu iarbă verde sau smocuri de iarbă în stâlpii de susţinere ai porţilor.

♦ Animalele sunt protejate cu crenguţe de leuştean puse la intrarea în grajduri, pentru a fi ferite de farmece, vrăjitorii şi boli. La ţară, se credea că în acest fel oamenii, vitele şi semănăturile erau protejate de forţele malefice, care deveneau foarte active în acest moment de început al anului pastoral.

♦ De asemenea, pentru ca membrii familiei să fie protejaţi de junghiuri şi de boli, trec prin fumul şi flăcările unui foc aprins, iar vitele şi casele se afumă, la rândul lor, cu tămâie.

♦ În tradiţia populară se mai spune că, de Sfântul Gheorghe, ard comorile pământului şi astfel pot fi văzute. Dar cei care le caută nu trebuie să scoată nici un cuvânt pentru a le putea descoperi, fiindcă altfel e posibil ca duhul comorii să-i amuţească.

♦ În noaptea de Sfântul Gheorghe se spune că fetele nemăritate pot vedea chipul ursitului oglindit într-un vas cu apă de izvor din care nu s-a băut. Condiţia este ca ele să stea goale între lumânări aprinse, aşezate în formă de cruce.

♦ Se mai spune că oamenii trebuie să stea treji toată noaptea, ca să fie vioi şi sănătoşi tot anul. Cine doarme în această zi ia somnul mieilor şi tot anul e somnoros.

♦ Un alt obicei de Sân-George este urzicatul, practicat odinioară de tinerii din Bucovina. Tinerii se atingeau cu tulpini de urzică, sperând că astfel vor fi mai ageri, mai harnici şi mai sănătoşi de-a lungul verii.

♦ De Sfântul Gheorghe se dau de pomană lapte, brânză şi caş.