Sâmbătă, 17 februarie 2024, de la ora 18.00, în Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi va avea loc vernisajul expoziției de fotografie „Echilibru la marginea imaginației și a realității” semnată Eifert János.
Eifert János s-a născut în 1943 în Hódmezővásárhely (Ungaria). Este un reprezentant important al artei fotografice atât din țara sa natală, cât și din străinătate. Creațiile sale nu pot fi incluse într-un stil anume, acesta fiind într-o continuă transformare și căutare de noi subiecte și teme. Acesta realizează fotografii cu tematica dansului, a nudului, a peisajului sau alte teme la alegere.
Își desfășoară activitatea atât ca profesor, cât și ca artist fotograf, autor de specialitate, dar și ca expozant.
A avut 242 de expoziții personale, peste 2000 de expoziții de grup, în întreaga lume, lucrările sale obținând peste 100 de premii, diplome și distincții. A realizat fotografii în 40 de țări din întreaga lume, având un portofoliu impresionant.
Expoziția va fi deschisă publicului timp de două săptămâni, conform programului de vizitare a Castelului.
Intrarea la eveniment este liberă!
Evenimentul a fost organizat de Fundației Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi”și Fotoclublul „Vasile Vénig László” din Carei.