A fost vernisată expoziția personală de pictură a artistei Székely Ilona Tünde

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Marți după-masa, la castelul Károlyi din municipiul Carei a avut loc vernisajul expoziției personale de pictură a artistei Székely Ilona Tünde.

În cadrul manifestării culturale au luat cuvântul Dragoș Georgescu, director executiv al Centrului de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi", dr. Hágó Attila Nándor, șef de secție la Muzeul Municipal Carei, Conf. Univ. Dr. Kovács Bertalan, de Universitatea de Nord Baia Mare, din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca, respectiv artista Székely Ilona Tünde, care a mulțumit celor prezenți pentru faptul că i-au fost alături.


Evenimentul reprezintă o a treia expoziție din „Ciclul Interferențe". În lucrările prezente s-a abordat reprezentarea imaginii vizuale astfel: Cea îndreptată spre vizibil și cealaltă către invizibil, doar prin sugestia simbolurilor artistice și al limbajului vizual. „Simbolul este o imagine care trimite dincolo de ea însăși și permite invizibilului să devină vizibil și să spui ce nu poate fi spus."

În lucrările ce au la bază compoziții conceptuale, se poate descifra un demers de anulare a spațialității, în timp ce la compoziții perceptuale, domină figurativul, adesea realizând o interferență între ele.

Expoziția poate fi admirată timp de două săptămâni, în galeria de arte vizuale de la etajul castelului, conform programului cu publicul, al Muzeului Municipal Carei, de marți până duminică, între orele 09.00 – 16.30.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii