Sătmărerii care vor să evadeze în aer liber și să participe la o plimbare ușoară sunt invitați duminică la Foieni, în județul Satu Mare, pentru o baie de pădure pe dune de nisip.
Evenimentul este organizat pe 14 aprilie, de la ora 14:00, de către Asociația Cutezătorii Munților.
„Te invităm duminică, 14 aprilie 2024, la Foieni, în județul Satu Mare, pentru o baie de pădure pe dune de nisip. Simți că te cheamă? Citește toată descrierea, ca să știi sigur dacă e pentru tine
Gazde și ghizi locali în această explorare a pădurii de stejari de la Foieni ne vor fi reprezentanți ai Asociației United Souls, iar explorarea interioara ne va fi facilitata prin exerciții de mindfulness și meditații de către Andrea Trif, de la Asociatia Suflete Verzi.
Vom pași pentru câteva ore într-o lume de poveste, pentru o conectare profundă cu natura. În această explorare de Natură ne vom acorda la frecvența pădurii, vom încetini ritmul, vom lăsa să plece agitația și vom crea spațiu pentru Mama Pământ să ne fie învățător.
Vei avea parte de contexte profunde de mindfulness, tehnici de respirație, împământare și chiar îmbrățișare de copaci. Practicam liniștea nobilă, lăsăm telefoanele deoparte și reducem comunicare nenecesara pentru a beneficia cu adevărat de întreaga experiență.
Evenimentul este destinat doar adulților, de orice vârstă și condiție fizică și adolescenților cu vârsta minima de 14 ani.
Vom parcurge un traseu ușor, de aproximativ 4-5 ore dus-intors, într-un ritm relaxat.
Participarea se face pe baza de donație.
Donația ta ne va ajuta să facem fapte bune pentru copiii din medii defavorizate. Vă recomandăm o contribuție minimă de 30 de lei/persoana.
Transportul poate fi asigurat contra cost, în sistem car sharing.
Vă rugăm insistent să ne ajutați să rămânem fideli ecoturismului și să reducem poluarea și risipa de resurse, acceptând să ne deplasam cu un număr cât mai mic de autovehicule.
Participarea se face în urma înscrierii prin completarea formularului de aici: https://forms.gle/g2mFCsCDVP9sQLQD7
Hai cu inima deschisă și vei simți ceea ce natură are să-ți ofere!” este mesajul organizatorilor.