Urmează perioade cu ploi și ninsori. Excepție va fi săptămâna viitoare, în jurul datei de 20 noiembrie, când temperaturile vor ajunge la 12-15 grade Celsius. În rest, mercurul în termometre nu va mai urca până la 10 grade.
Vor fi ploi din 21 noiembrie în sud, vest și nord-est, respectiv ninsori, din 24 noiembrie în centru și nord. La munte va ninge din 21 noiembrie.
Noi perioade cu precipitații vor fi în 10-15 decembrie: ninsori în centru, nord, nord-est și la munte, ploi în restul teritoriului.
În primele două săptămâni din decembrie, minimele vor fi negative.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prezentat prognoza de vreme pentru următoarele patru săptămâni, până în 16 decembrie.
Vremea în săptămâna 18-24 noiembrie
Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în jumătatea vestică a țării. În rest vor fi în general apropiate de cele normale.
Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi excedentar în toate regiunile, dar mai ales în cele vestice și nord-vestice.
Vremea în săptămâna 25 noiembrie – 1 Decembrie
Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, posibil ușor mai coborâte în jumătatea vestică a țării.
Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval în toate regiunile.
Vremea în săptămâna 1-8 decembrie
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval în toate regiunile.
Vremea în săptămâna 9-16 decembrie
Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, cu posibilitatea unui ușor deficit în regiunile sudice.