Unul dintre acestea este destinat elevilor ciclului primar, iar celălalt celor din ciclul gimnazial. Trupa sătmăreană va începe astfel stagiunea actuală cu un total de 21 de categorii de abonamente, stagiune care urmează să fie specială nu doar datorită clădirii renovate, ci și datorită faptului că serbează o dublă aniversare. Clădirea teatrului urmează să împlinească în luna ianuarie a anului 2017, 125 de ani de la ridicare, iar în toamna acestui an se împlinesc 60 de ani de la luarea în posesie a clădirii de către Harag György și trupa sa înființată la Baia Mare.
Pe lângă cele șase abonamente destinate ciclului primar și cele trei destinate ciclului gimazial, vor reveni cele trei abonamente destinate ciclului liceal. Pentru grădinițe, Teatrul de Păpuși Brighella, pregătește, în regim de abonament, spectacole de teatru de păpuși, respectiv basme dedicate special acestei categorii de vârstă.
Cele două abonamente noi inițiate în această stagiune vor purta numele Sepsy Károly și Soós Angéla. Sepsy Károly, actor și director de teatru de origine sătmăreană, se întoarce în 1847, cu propria trupă ambulantă, în orașul natal. Organizează stagiune, iar la revoluția din 1848 este unul dintre actorii lideri care îi invită pe artiștii maghiari să participe la revoluția pentru libertate.
Soós Angéla, decedată anul trecut, este membru fondator al trupei. A luat parte la fondarea instituției din Baia Mare, apoi la Satu Mare. Pe parcursul carierei a interpretat, în cadrul trupei, peste o sutăă de roluri, iar după pensionarea sa forțată, a fost componentă activă a vieții culturale sătmărene de după revoluție. A deținut o serie de premii naționale și internaționale, iar, începând din 2010, este membru onorific al Trupei Harag György.
În ce privește prețul abonamentelor acestea s-au modificat în felul următor: abonament pentru ciclul gimnazial (incluzând abonamentul Sepsy Károly): 40 lei, abonament pentru ciclul primar (incluzând abonamentul Soós Angéla): 20 lei, abonament pentru grădiniță: 20 lei, abonament pentru pensionari: 55 lei, abonament pentru adulți: 90 lei, Abonament pentru premieră: 120 lei, iar cel pentru sponsori: 500 lei. Abonamentele achiziționate de membrii Filarmonicii Dinu Lipatti, respectiv de artiști și profesori vor fi puse în vânzare la prețul de 75 lei.