Ediția jubiliară cu numărul 25 a Zilelor Culturale Partium acordă și în acest an un loc important artei teatrale. În cadrul Serilor Teatrale Partium, timp de cinci seri consecutive, vor sosi la Satu Mare prestigioase trupe de teatru din Ungaria și din comunitățile maghiare de peste hotare, oferind publicului un program variat – de la dramă clasică și teatru contemporan până la gală de dansuri populare și monodramă – îmbogățind astfel oferta culturală a festivalului.

În 2024, există un om în România care trăiește singur în tot satul.  Restul locuitorilor au plecat sau au decedat, dar el are, în continuare, grijă de casa lui și de casele celorlalți.

În data de 5 aprilie, de la ora 19, la Sala Mare a Teatrului de Nord are loc premiera spectacolului ȘCOALA NEVESTELOR. REABILITARE de J.B.P. Molière, adaptarea și regia Irisz Kovacs. 

Duminică 14 decembrie, de la ora 19, va avea loc ultima premieră a Trupei Mihai Raicu din 2025. DRAGOSTEA CELOR TREI PORTOCALE, în regia lui Ovidiu Caița, oferă spectatorilor o întreagă călătorie comprimată într-o seară la teatru.

Duminică seara, sătmărenii sunt invitați să devină parte dintr-o experiență teatrală unică.

Miercuri, 4 octombrie, de la ora 19:00, în Sala Mare a Teatrului de Nord, Trupa Mihai Raicu reia spectacolul „Nuntă în Oaș" de Anca Munteanu (r. Cristian Ban), reprezentație programată înainte de cele două deplasări la Festivalul Național de Comedie Galați și Festivalul Național de Teatru București. 

La scurt timp după premieră, spectacolul „Nuntă în Oaș" de Anca Munteanu, în regia lui Cristian Ban, a fost selectat de Festivalul Internaţional de Teatru Nou Arad, apoi de New Wave International Theatre Festival din Reșița, unde a câștigat premiul pentru cea mai bună regie. 

”Trigonometria" este un spectacol de teatru care se joacă exclusiv în săli de clasă și este destinat elevilor din clasele VII–IX. Proiectul a fost implementat la Satu Mare de ambele companii artistice ce activează sub cupola Teatrului de Nord.

Duminică, 11 septembrie, de la ora 19.00, pe scena mare a Teatrului de Nord se joacă spectacolul Bani din cer de Ray Cooney, în regia lui Daniel Vulcu.

Trupa ”Mihai Raicu” a Teatrului de Nord caută voluntari în rândul tinerilor.

cba

gmz

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii