Luna iubirii nu este doar despre îndrăgostiți, ci și despre bucuria de a fi împreună.
De aceea, Teatrul de Nord dedică un spectacol întregii familii, oferind copiilor, părinților și bunicilor un prilej de a se bucura de lumea poveștilor, dincolo de graba cotidiană.
Duminică, 15 februarie, de la ora 11.00, Trupa Mihai Raicu vă invită la „Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele”, o piesă pentru copii scrisă de Matei Vișniec, unul dintre cei mai montați autori români contemporani. Spectacolul vorbește cu duioșie despre aventură, prietenii neașteptate și curajul de a pune întrebări, deschizând ușa imaginației atât celor mici, cât și celor mari, care pot redescoperi plăcerea jocului.
Odată cu ultima ninsoare, animalele pădurii așteaptă cel mai important eveniment: prima apariție a soarelui. Toți știu ce înseamnă acest moment pentru prietenul lor, Omul de zăpadă - mai puțin el. De aici începe călătoria sa în căutarea soarelui și a răspunsurilor la cele mai importante întrebări pe care și le poate pune un om de zăpadă.
Spectacolul este pus în scenă de Tudor Dreve, într-o montare care invită publicul să redescopere emoția și jocul copilăriei. În distribuție: Crina Andriucă, Sergiu Tăbăcaru, Dana Moisuc, Anca Dogaru, Cristian But, Lucia Maria Racșan, Alexandra Odoroagă, Tibor Székely. Scenografia Cosmin Stancu, coregrafia Roxana Fânață.