Princhindeii au primit din partea echipei Gynoprax baloane și jucărioare, s-au dat pe tobogane, au dansat și au făcut poze cu Donald, Daisy și Hello Kitty, în timp ce părinții lor au avut ocazia să schimbe impresii despre creșterea celor mici.
Aflat pentru prima dată la petrecerea organizată de Gynoprax, primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, însoțit de soția dumnealui și de nepot, a îmbrățișat organizatorii, și nu numai, mărturisindu-i managerului clinicii, dr. Mircea Muncean: ”Clinica Gynoprax este cea mai puternică, cea mai tare și am tot respectul pentru ea!”
”Dorim să le transmitem un călduros „La mulți ani!” tuturor copiilor care s-au născut la clinica Gynoprax și copiilor de pretutindeni. Am dorit să fim alături de ei, să-i revedem, și în acest an, acțiunea noastră devenind deja o tradiție”, le-a spus managerului clinicii, dr. Mircea Muncean, celor peste 650 de membri ai Clubului Gynoprax.
Prin acest club, conducerea Clinicii Gynoprax dorește să mențină o legătură între toți cei care li s-au adresat, să se cunoască mai bine, să se împrietenească.
Prima naștere în cadrul Clinicii Gynoprax a avut loc pe 18 februarie 2011, iar de atunci au fost aduși pe lume aproximativ 650 de copii. Evenimentul a avut loc la Clubul Andandino din Satu Mare.